A început curățenia în Parcul Cișmigiu. Primarul Nicușor Dan: „Vom decide dacă o să continuăm cu ALPAB prin muncitori angajaţi sau dacă o să externalizăm”
Zeci de angajați ai Primăriei Municipiului București (PMB) au mers. luni dimineața, în Parcul Cișmigiu pentru a face curățenie. La acțiune a ajuns și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care a anunțat că serviciul curățenie în parcuri ar putea fi concesionat unor firme din afara instituției.
Echipele primăriei însoțite de primarul Nicușor Dan care este, de săptămâna trecută. și directorul interimar al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), au început, luni dimineață, curățenia în Parcul Cișmigiu.
Săptămâna trecută, Nicușor Dan a anunțat că a preluat, interimar, conducerea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB). Primarul a spus că directorul demis nu a putut să rezolve problemele care pornesc „din decizia fostei administrații de a muta activitatea pe companii”.
Nicușor Dan a anunțat că va convoca o ședintă a Consiliului General. Aceasta va avea loc miercuri, 1 septembrie, iar consilierii vor discuta despre desființarea companiei de parcuri, desființarea companiei de arbori și despre ridicarea exclusivității Companiei de parcuri.
„E un test pe care îl avem acum cu oamenii noştri din ALPAB”
„Avem o echipă de 40 de oameni de la ALPAB, care au o săptămână sarcina să pună la punct Cişmigiul, să facă curăţenie şi să tundă iarba acolo unde nu este tunsă. Puţin mai târziu, când o să avem bani, o să ne ocupăm de alei. Iar din marile investiţii, asta depinde de bugetul pe anul viitor, dar vă promit că în doi ani o să arate toate parcurile de care noi ne ocupăm aşa cum ar trebui să arate nişte parcuri”, a declarat primarul general.
Nicușor Dan a explicat în fața celor prezenți la operațiune că, în funcție de aceasta, se va decide eventuala externalizare a serviciilor. „Este un test pentru ALPAB. În funcţie de ce vor face săptămânile astea vom decide dacă în viitor, după ce Compania de Parcuri se închide, dacă o să continuăm cu ALPAB prin muncitori angajaţi sau dacă o să externalizăm. Deci ce fac ei zilele astea, săptămânile astea, o să ne dea răspunsul ce se va întâmpla în viitor”, a spus Nicușor Dan.
Întrebat de ce a luat aceste măsuri la aproape un an de la prelurea mandatului, timp în care starea parcurilor s-a deteriorat, primarul general a declarat că în cele 10 luni s-a implicat și a crezut că problema va fi rezolvată. „ În primul rând, când s-a schimbat conducerea Companiei de Parcuri. După cum ştiţi, era o conducere cu o adunare generală constituită din consilieri din vechiul mandat şi cu un consiliul director numit de ei. S-a schimbat. După aceea, a fost o lungă întâlnire la Primăria Generală în care am avut un plan de acţiune, cu bani, cu suprafeţe. Din nou, nu s-a întâmplat nimic. Şi după aceea, pentru că ne-am dat seama că nu sunt bani suficienţi, am făcut şi o rectificare bugetară în care am pus bani pentru parcuri. Din nou nu s-a întâmplat nimic. Este o vină comună a Direcţiei ALPAB, pe de-o parte, şi de asta am schimbat directorul, pe de altă parte a Companiei de Parcuri, care n-a făcut lucrările aşa cum trebuia”, a explicat primarul orașului București.
Nicușor Dan a spus că serviciul curățenie în parcuri ar putea să fie externalizat în viitor. „Externalizarea înseamnă să facem achiziţie publică. Din păcate, după cum ştiţi, este o diferenţă între a fi privat şi a fi autoritate publică. Când eşti autoritate publică, orice vrei să achiziţionezi peste piaţă de o anumită valoare trebuie să aştepţi cel puţin trei luni, până faci procedura, caietul de sarcini, termenele pe care le pui pe SEAP, aştepţi să se depună ofertele, le evaluezi, mai faci şi mai aştepţi pentru contestaţii, toate astea adunate, trei luni”, a spus primarul general.
„Dacă vom lua această decizie – repet, e un test pe care îl avem acum cu oamenii noştri din ALPAB, dacă vom lua această decizie înseamnă că vom contracta cu o firmă privată, care să facă curat pe alei, care să tundă iarba, să facă curat pe ea, adică să strângă frunze, crengi şi tot ce mai cade, să golească coşurile de gunoi, exact ce au făcut şi angajaţii ALPAB înainte ca această activitate să se ducă înspre companie”, a precizat Nicușor Dan.