Prima pagină » Actualitate » Coadă la al doilea Maraton al Vaccinării din București. Sute de oameni au venit la Sala Palatului să se vaccineze cu prima sau a doua doză (FOTO-VIDEO)

Coadă la al doilea Maraton al Vaccinării din București. Sute de oameni au venit la Sala Palatului să se vaccineze cu prima sau a doua doză (FOTO-VIDEO)

Galerie Foto 12

Ediţia a doua a Maratonului Vaccinării Bucureşti a început vineri, 28 mai, la ora 16.00, şi se va încheia luni, 31 mai, la ora 08.00. Astfel, în cele două centre de vaccinare – Sala Palatului şi Biblioteca Naţională a României – vor fi amenajate în total 50 de fluxuri de vaccinare: 35 la Sala Palatului şi 15 la Biblioteca Naţională.

La această ediție sunt aşteptaţi atât cei care fac rapelul și au primit prima doză la Maratonul Vaccinării Bucureşti – ediţia I (din perioada 7 – 10 mai), cât şi cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile, mai ales că acum totul se poate face fără programare, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

O noutate o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson&Johnson, ser care se administrează într-o singură doză, fiind pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser.

„Ţinând cont de experienţa acumulată la ediţia anterioară, vom încerca să eficientizăm şi mai mult procesul de vaccinare. Astfel, am crescut numărul de fluxuri de vaccinare de la Biblioteca Naţională a României, pentru a veni în întâmpinarea cererii mari pe care am constat-o la prima ediţie a Maratonului Vaccinării – Ediţia Bucureşti. De asemenea, ca o noutate absolută, am decis să le oferim şi celor care doresc imunizarea cu un vaccin într-o singură doză posibilitatea de a alege vaccinarea cu serul Johnson&Johnson, pentru care nu este nevoie de rapel. Fiecare om vaccinat înseamnă un pas mai aproape de normalitate. Timp de 3 zile îi aşteptăm, la orice oră din zi şi din noapte, pe toţi cei care doresc să se vaccineze la Maratonul Vaccinării Bucureşti, ediţia a II-a, fie că este vorba rapel, prima doză sau singura doză”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, în comunicatul de presă citat.

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a subliniat importanţa implicării în această campanie a specialiştilor de la „Carol Davila”.

Societatea românească are nevoie de asemenea demersuri care vin să confirme dorinţa de a ajunge la normalitatea care ne-a lipsit atât de mult”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă, potrivit aceluiaşi comunicat.

La prima etapă a Maratonului Vaccinării Bucureşti, desfăşurată în perioada 7-10 mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane, dublu față de estimările autorităților.

Cine sunt organizatorii Maratonului Vaccinării din București – ediția a doua

Maratonul Vaccinării Bucureşti, ediţia a II-a, este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) şi al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI).

Liniile 104, 117, 178, 300, 313 și 368 se vor menține pe timp de noapte și în faza de rapel a Maratonului Vaccinării anti-COVID

Cu ocazia organizarea Maratonului Vaccinării anti-Covid (faza de rapel) la Sala Palatului și la Biblioteca Națională a României, în perioada 28.05.2021-31.05.2021, STB SA va menține în circulație, pe timp de noapte, autobuzele de pe traseele care converg către cele două destinații.

Astfel, începând de vineri, 28 mai, până luni, 31 mai, liniile de autobuz 104, 117, 178, 300, 313 și 368 vor funcționa și pe timp de noapte, cu intervale de succedare de 20 de minute între vehicule.

Precizăm că transportul public pe durata nopții este asigurat, permanent, de autobuzele liniilor de noapte, de cele ale liniei expres 783, precum și de tramvaiele liniei 1.

FOTO & VIDEO: Alexandra Pandrea


Citește și:

VIDEO LIVE | Vaccinul Pfizer, autorizat pentru copiii între 12 și 15 ani. Anunțul Agenției Europene pentru Medicamente

Campanie de promovare a vaccinării anti-COVID 19. Mai mulți miniștri au ales să vorbească despre avantajele imunizării (VIDEO)

Cristian Jura, membru CNCD, s-a autosesizat în cazul Maratonului București 2021: ”Este un Maraton al Discriminării” | EXCLUSIV


Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile