Prima pagină » Actualitate » A intrat cu BMW-ul direct într-un dormitor, prin peretele casei, la Ciocănești. Imagini de la fața locului

A intrat cu BMW-ul direct într-un dormitor, prin peretele casei, la Ciocănești. Imagini de la fața locului

Un tânăr șofer de BMW a intrat cu mașina prin peretele unei case, în Ciocănești, Dâmbovița. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Angajați de la ISU Dâmbovița au intervenit, sâmbătă, în cazul unui accident rutier în localitatea Ciocănești, acolo unde un autoturism BMW a spart peretele unei case.

„La locul evenimentului au fost mobilizate forțe de la Garda Răcari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, iar de la Detașamentul Titu cu o autospecială de descarcerare.

La locul evenimentului paramedicii SMURD acordă îngrijiri medicale șoferului autoturismului care prezintă atac de panică”, transmit reprezentanții ISU Dâmbovița.

BMW-ul „zburător” de pe Autostrada Vestului

Un alt accident spectaculos, tot cu un BMW, a avut loc pe Autostrada Vestului, în județul Hunedoara.

Incidentul a avut loc vineri, scrie Opinia Timișoarei.

Din cauza vitezei, șoferul a ajuns cu mașina pe un parapet din beton, rămânând în cele din urmă suspendat acolo, pe breteaua de ieșire din nodul rutier Simeria, pe A1. Limita de viteză pentru acea zonă este de 40 km/h.

Din fericire, nimeni nu a fost ranit, Totuși, imaginile făcute publice au stârnit numeroase comentarii.

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele