A murit cel mai bătrân câine din lume. Pebbles avea 22 de ani
Pebble, Fox Terrier-ul deținător al recordului pentru cel mai bătrân câine din lume, a murit la 22 de ani.
Pebbles a murit din cauze naturale, luni, 3 octombrie, în casa stăpânilor săi din Taylors, Carolina de Sud, Statele Unite ale Americii.
Stăpânii îndurerați Bobby și Julie Gregory au făcut anunțul. Cățelușa mai avea 5 luni până la împlinirea vârstei de 23 de ani.
Pebbles vs. TobyKeith: Războiul câinilor „seniori”
Pebbles, care s-a născut în 28 martie 2000, în Long Island, New York, SUA, a deținut recordul pentru cel mai longeviv câine.
Recordul anterior a fost deținut de cățelul TobyKeith, până când familia Gregory a realizat că Pebbles este, de fapt, mai bătrân decât acesta.
„Bobby stătea pe canapea și familia și prietenii au început să ne scrie despre un câine în vârstă de 21 de ani”, a declarat Julie.
„Când am văzut povestea lui TobyKeith, peste tot, am aplicat și eu”.
Pebble a dus o viață lungă și fericită.
Părinții săi adoptivi sperau inițial să ia un câine de talie mai mare, dar au pus ochii pe cățelușa jucăușă.
Pebbles a devenit „regina casei” și a născut 32 de căței, alături de partenerul ei, Rocky (tot un Fox Terrier)m, care a murit în 2017, la vârsta de 16 ani.
„Își petrecea timpul ascultând muzică country și fiind iubită de toată lumea”, a scris Julie Gregory într-un comunicat de presă.
Pebbles, hrănită cu mâncare pentru pisici
În 2012, veterinarul lui Pebbles a recomandat o dietă cu mâncare pentru pisici, mai bogată în proteine, decât cea pentru câini.
Ocazional, cum ar fi de ziua ei, familia Gregory îi permitea cățelușei să mănânce delicatese, precum coastele la cuptor.
Julie spune că secretul longevității câinelui a constat în iubirea necondiționată. Dincolo de deținerea titlului de cel mai bătrân câine, Pebbles va rămâne în memoria familiei Gregory pentru dragostea sa față de muzică și anotimpul estival.
„A fost un partener pe viață și a fost onoarea noastră să o avem ca animal de companie și membru al familiei”, a scris Julie.
„Nu a existat vreodată o persoană care să nu o îndrăgească pe Pebbles. Ne va lipsi foarte mult”, a conchis stăpâna celui mai bătrân câine din lume, potrivit guinnessworldrecords.com.