A murit Eva Călin, fost prefect al județului Timiș

Publicat: 21 07. 2023, 13:19

Eva Călin, prima femeie care a ocupat funcția de prefect al județului Timiș, a încetat din viață, la numai 48 de ani.

Aceasta suferea, potrivit presei locale, de o boală incurabilă.

Vestea morții Evei Călin a ajuns și la deputatul PSD Alfred Simonis, care a și transmis un mesaj.

„Eva Călin a spus adio astăzi acestei lumi, veste care ne-a întristat teribil. O profesionistă a administrației, prima femeie prefect a județului Timiș, și-a dedicat peste 25 de ani muncii în folosul comunității. Dar, înainte de toate, a fost un om de excepție. Drum lin, Eva…”, a transmis Simonis.

Cine a fost Eva Călin

Eva Georgeta Călin (fostă Adreaș), s-a născut 4 februarie 1975 la Timișoara. A absolvit Facultatea de Drept în 2005 la Facultatea Europeană din Lugoj, apoi a obținut o diplomă specială în Administrație Publică pentru funcționari.

La începutul carierei, a fost consilier juridic, iar în anul 2001 s-a angajat la Consiliul Județean Timiș (CJ Timiș), unde a fost până în 2004 inspector de specialitate la Serviciul cooperare inter-regională și integrare europeană. Din 2004 și până în 2017 a fost șefa Serviciului relații externe în cadrul aceleiași instituții. În 2017 a fost o perioadă șefa Biroului relații internaționale din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Mai apoi, a fost numită în funcția de prefect a județului Timiș, fiind prima femeie din istoria instituției care a ocupat această funcție.

După ce și-a încheiat mandatul, în 2020, s-a întors la CJ Timiș, scrie presa locală.

Sursa foto: tion.ro.