A murit fostul jurnalist și analist politic Alin Bogdan
Analistul politic Alin Bogdan, fost jurnalist la Adevărul și Gândul, a încetat din viață, la 43 de ani.
În mediul online, tragica veste a fost anunțată chiar de către soția sa, jurnalista Sidonia Bogdan.
”Soțul meu, Alin Bogdan, a plecat lângă Dumnezeu. De lângă Domnul, își va veghea și iubi fetița”, a scris Sidonia Bogdan pe pagina sa de socializare.
Alin Bogdan a intrat în presă în 1998, ca redactor la Adevărul. În 2005, s-a alăturat ziarului Gândul, ca publicist comentator.
Din 2006, Alin Bogdan a intrat în consultanță, la Multimedia Political Communicatio, lucrând pentru campaniile electorale ale PNL.
GÂNDUL.RO transmite condoleanțe familiei îndurerate.