Prima pagină » Actualitate » A MURIT Julieta Szönyi, actrița din „Toate pânzele sus” și „Enigma Otiliei”

A MURIT Julieta Szönyi, actrița din „Toate pânzele sus” și „Enigma Otiliei”

Doliu imens în lumea cinematografiei din România. Actrița Julieta Szönyi, îndrăgită de români în peliculele „Toate pânzele sus” și „Enigma Otiliei”, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani.

Actrița Julieta Szönyi a interpretat personajului Adnana în „Toate pânzele sus”. Serialul a făcut furori înainte de Revoluţie printre români, atât datorită acţiunii, cât şi a distribuţiei: Ilarion Ciobanu, Jean Constantin, Ion Dichiseanu sau Ion Besoiu fiind printre numele mari care au jucat în această producție.

A jucat alături de actorul Jean Paul Belmondo

„La mine totul, dar totul a fost întîmplare. Cum eram şi în anul I de facultate, fericită că sînt în sfîrşit şi eu studentă, pentru că atunci erau șapte locuri la actorie şi era o concurenţă maximă, din cîteva sute de candidaţi trebuiau aleşi șapte, îi înţelegeam şi pe profesori cît era de greu de ales. În plus, repertoriul era cam acelaşi. Cînd am dat prima dată la IATC abia m-am auzit, vorbeam foarte încet, dar apoi am lucrat la voce şi am reuşit. În anul I se făcea un fel de practică, cu roluri mici, şi am nimerit la un regizor francez foarte bun, la Jean-Paul Rappeneau care, imediat ce m-a primit, m-a întrebat dacă ştiu să fac o scenă de isterie.

Cu inconştienţa şi entuziasmul vîrstei am făcut, cum mi-a trecut mie prin minte, o scenă de isterie. Am trecut proba şi am jucat alături de Belmon­do în filmul Mirii Anului II. A fost extraordinar, dar mi-a fost mai greu pentru că era o scenă în care trebuia să dau cu pumnii şi cu picioarele în el şi eu nu îndrăzneam. Şi el spunea „Dă, dă cu toată puterea!“ şi îmi lua mînile ca să-mi arate cum să lovesc”, a povestit Julieta Szony pentru dilemaveche.ro

Adevăratul motiv al morții lui Michelle Trachtenberg, actrița din „Buffy, spaima vampirilor”, la doar 39 de ani. Ce problemă comună a răpus-o

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Artiștii români care au dispărut fulgerător dintre noi. Cum au murit Mihaela Runceanu, Ioan Luchian Mihalea, Laura Stoica sau Dan Sava

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?