Prima pagină » Actualitate » A murit Ovidiu Bojor. Cel mai mare FITOTERAPEUT român avea 98 de ani

A murit Ovidiu Bojor. Cel mai mare FITOTERAPEUT român avea 98 de ani

A murit Ovidiu Bojor. Cel mai mare FITOTERAPEUT român avea 98 de ani

Asociația Patronală „Planta Romanica” anunță decesul Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, președintele onorific PLANTA ROMANICA, la vârsta de 98 de ani.

Potrivit asociației, Ovidiu Bojor a fost cel mai mare fitoterapeut român, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale.

„Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diploma de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române.

Să nu îi uităm niciodată îndemnurile:

“Iubirea am situat-o pe primul loc din tot ceea ce există pe Pământ. Trebuie să plecăm de la iubirea față de creator, față de creație, de la iubirea între oameni. Și chiar dacă îți greșește cineva, întoarce și cealaltă parte a obrazului și îl vei dezarma. Priviți viața ca și când ați fi în fața unei oglinzi. Dacă vă crispați, crisparea se va întoarce asupra voastră. Dacă vă zâmbiți, zâmbetul se întoarce asupra voastră.”

A plecat deși cu puțin timp în urmă își declara fericirea de a trăi în România, mărturisindu-și dragostea pentru țară dar și pentru credință.

„Sunt un om fericit, trăiesc în România, un loc binecuvântat.”

„Drum lin!”, transmite Asociația Patronală „Planta Romanica”, prin vocea președintelui doctor în științe farmaceutice Anca Daniela Raiciu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?