A murit regizorul Dan Puican, primul soț al Stelei Popescu: ”A fost unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români”
Regizorul Dan Puican a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în timp ce se afla la Sâmbăta de Sus, acolo unde dorea să participe la pelerinajul de Sfânta Maria.
Regizorul s-a născut pe data de 6 martie 1933, la Oltenița, având o carieră impresionantă ca actor și regizor la Radiodifuziunea Română, fiind recunoscut pentru activitatea sa în domeniul teatrului radiofonic, regizând peste 1000 de piese de teatru.
”Dan Puican a avut nu numai calitatea de soț al Stelei Popescu, a fost unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români”, a declarat Alexandru Arșinel la Antena 3.
”Radioul este viața mea și-i datorez totul”
Dan Puican a fost absolvent al Institutului de Teatru „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, în celebra Promoţie de Aur din 1956 care îi cuprindea pe Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silvia Popovici, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea.
Din 1963, a fost angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune, iar trei dintre producţiile regizate de el au primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic: „Patima roşie” de Mihail Sorbul în 1994, „Circul a plecat, leii au rămas” de Andrzej Mularczyk în 1998, şi, în 1999, „Caviar, vodcă şi bye-bye” de George Astaloş, creaţie ce a cunoscut o traiectorie artistică aparte, jucându-se, ca spectacol-lectură, la Paris, New-York, Bonn, Tel Aviv, Bruxelles, Viena, Copenhaga, Stockholm, Berlin, Műnchen, Londra, Madrid, Roma, Sidney şi în multe alte oraşe importante din întreaga lume, potrivit radioromaniacultural.ro.
”Radioul este viața mea și-i datorez totul, precum și actorilor cu care am colaborat, deoarece numai datorită lor am putut realiza spectacole care vor rămâne în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române”, mărturisea regizorul Dan Puican în „Teatrul Național Radiofonic – volumul al II-lea (1973 – 1993)”.
”O visez foarte des pe Stela”
Stela Popescu a încetat din viaţă pe 23 noiembrie 2017, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 81 de ani.
Primul ei soț, Dan Puican – au fost căsătoriți în perioada 1960 – 1969, iar artista permanentizase după divorț o frumoasă relație de prietenie – suferea cumplit de dorul ei.
“O visez foarte des pe Stela, am visat-o şi acum zece zile, eram cu Adriana Trandafir la o discuţie amicală. Ţin minte că Adriana îmi spunea că şi-a deschis un magazin, dar să nu spun nimănui. Atunci eu am întrebat-o «Cui să îi zic, dacă Stela a murit?» Am început să plângem amândoi de dorul ei. Îmi este dor de ea, îmi este dor să mai vină la mine acasă, să stăm de vorbă la o cafea eu, soţia şi Stela, dar timpul nu îl mai putem da înapoi, rămânem doar cu amintirile frumoase”, mărturisea Dan Puican, în 2019.