Prima pagină » Actualitate » A murit unul dintre cei mai cunoscuţi istorici, la doar 56 de ani. „Acuza o răceală neobișnuită”

A murit unul dintre cei mai cunoscuţi istorici, la doar 56 de ani. „Acuza o răceală neobișnuită”

A murit unul dintre cei mai cunoscuţi istorici, la doar 56 de ani. „Acuza o răceală neobișnuită”

Istoricul Sorin Iftimi, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”,  a murit, sâmbătă seară, la doar 56 de ani. El era internat de câteva zile în spital, cu COVID-19, starea sa agravându-se în doar câteva zile.

Managerul interimar al Operei Ieșene, Daniel Șandru, un apropiat de-al îndrăgitului istoric, a declarat că s-a întâlnit cu acesta pe 28 octombrie, pentru ultima dată.

„I-am turnat apă în paharul din care a sorbit două înghiţituri”

Ne-am văzut, pentru ultima dată, pe 28 octombrie, când am participat împreună la un eveniment unde mersesem, în principal, pentru bucuria de a-l reasculta povestind. Înainte de intervenţia pe care o avea în programul evenimentului, mi-a spus că nu se simte prea bine, acuzând o răceală neobişnuită. De altfel, a fost nevoit să îşi întrerupă discursul tocmai din acest motiv. S-a aşezat la masa la care stăteam împreună, i-am turnat apă în paharul din care a sorbit două înghiţituri şi apoi s-a retras discret. Nu am ştiut că va fi pentru totdeauna, nu am ştiut că Iaşul va pierde atât de multe istorii pe care, cu siguranţă, domnia sa le avea pregătite pentru noi”, a transmis Daniel Şandru, managerul interimar al Operei Iaşi, citat de Adevărul.

Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru loan Cuza” laşi în 1993, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei din structura Complexului Muzeal Naţional „Moldova” între anii 1995 şi 1999 şi, respectiv 2008 şi 2021, în perioada 2000 – 2008 fiind cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române – Filiala Iaşi, Sorin Iftimi a obţinut titlul de doctor în istorie, în 2006, la Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii din Craiova. Sorin Iftimi a fost, de asemenea, decorat cu medalia Meritul Cultural, clasa a II-a, pentru promovarea culturii.

Citește și A murit Dragoș Dumitriu, jurnalist și fost deputat. El a suferit un infarct post-COVID

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum