A murit Costel Corduneanu, unul dintre legendarii interlopi ai României! A reprezentat țara noastră la Jocurile Olimpice
Ex-luptătorul Costel Corduneanu, considerat unul dintre „legendarii” interlopi ai României, a încetat din viață luni, 15 aprilie.
Costel Corduneanu se afla internat de mai multe săptămâni într-un spital din Tg. Mureş, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la cord.
- Costel Corduneanu a fost campion mondial la cadeţi şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996.
- În anul 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a ieșit al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.
- A reprezentat România de două ori la Jocurile Olimpice.
În luna martie a acestui an, Costel Corduneanu s-a aflat la un pas de moarte, dar medicii i-au salvat viața după o intervenție chirurgicală complicată.
Ulterior, potrivit CANCAN, temutul interlop Costel Corduneanu ar fi suferit, după operația din luna martie, o hemoragie internă. Din nou, ar fi fost salvat în ultima clipă de medici, aceștia făcând forturi susținute pentru a-l stabiliza pe cunoscutul interlop.
Costel Corduneanu ar fi avut legături strânse cu mafia rusă
Considerat unul dintre cei mai importanți lideri interlopi din zona Moldovei, Costel Corduneanu ar fi avut și legături strânse cu mafia rusă.
Acesta a afirmat în fața cunoscuților că i s-ar fi propus să adere la temuta organizație criminală cu titlul de hoț în lege (vor v zakone), adică membru cu drepturi depline și ar fi urmat să reprezinte interesele mafioților ruși pe teritoriul României.
De altfel, Costel Corduneanu avea tatuate pe umeri celebrele stele specifice hoților în lege, însă acestea ar fi fost făcute la cererea lui, într-un salon de tatuaje din România.
Citește și: