Prima pagină » Actualitate » Accident cumplit în Argeș. Copil de 12 ani, care traversa neregulamentar un drum judeţean, a fost lovit mortal de o mașină

Accident cumplit în Argeș. Copil de 12 ani, care traversa neregulamentar un drum judeţean, a fost lovit mortal de o mașină

Accident cumplit în Argeș. Copil de 12 ani, care traversa neregulamentar un drum judeţean, a fost lovit mortal de o mașină

Un teribil accident s-a petrecut pe raza localității Popești, județul Argeș. Șoferul unui autoturism a lovit mortal un copil de 12 ani care traversa neregulamentar un drum județean.

Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Costeşti s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localităţii Popeşti, din direcţia Popeşti spre Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman, a accidentat un minor de 12 ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a drumului, fără să se asigure”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Aceeași sursă susține că minorului i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

În cauză va fi întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment.

Femeie însărcinată în 9 luni, care plecase spre spital să nască, implicată într-un accident auto în Capitală

O femeie însărcinată în 9 luni, care plecase spre spital ca să nască, a fost implicată – luni seară – într-un accident auto în Capitală.

Nu se cunoaște, deocamdată, cine este vinovat pentru evenimentul rutier, dar din primele informații, unul dintre șoferii implicați circula dinspre bulevardul Tineretului către șoseaua Olteniței, iar cand a ajuns la intersectia cu șoseaua Viilor a acroșat un alt autoturism.

În urma impactului, femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Universitar de Urgență. Conducătorii auto au fost testați, rezultatele fiind zero. Ambele sensuri de rulare a tramvaielor din zonă au fost blocate, fiind afectată linia 19.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele