Accident cumplit pe DN1, în județul Brașov. Două persoane au murit
Un accident cumplit a avut loc, duminică, pe DN1, în județul Brașov. Două mașini s-au ciocnit frontal. În urma coliziunii, două persoane au murit, iar alte cinci persoane, printre care și doi copii, sunt rănite.
„În urma coliziunii dintre acestea, cinci persoane, ocupanți în vehicule, beneficiază de sprijin medical. Din păcate, pentru o altă persoană, pasager, din cauza leziunilor suferite a fost declarat decesul.
La fața locului sunt direcționate echipaje ale poliției, acestea urmând a efectua cercetări pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care accidentul s-a produs.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față, să nu întreprindă manevre de bruscare a comenzilor pe un carosabil umed și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Potrivit ISU Braşov, copiii răniţi sunt conştienţi şi au escoriaţii minore, iar trei adulţi conştienţi, cooperanţi, au suferit diferite traumatisme.
Victimele vor fi transportate la spital pentru investigaţii de specialitate.
La locul accidentului, au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi şase autosanitare, trei de la SMURD şi trei de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.
CITEȘTE ȘI: