FOTO: Accident fatal în fața Palatului de Justiţie. O persoană a fost DECAPITATĂ după ce a traversat strada neregulamentar

Publicat: 21 02. 2023, 08:20
Actualizat: 21 02. 2023, 09:24

Un accident teribil de violent s-a produs luni seară în fața Palatului de Justiţie din București. Un bărbat 72 de ani care a trecut neregulamentar strada a fost lovit mortal de o mașină condusă de un tânăr.

Martorii oculari spun că pensionarul s-ar fi angajat în trecerea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure. Mai mult acesta s-a dezechilibrat atunci când a observat, în ultima clipă, că o mașină se îndreaptă spre el.

În urma impactului deosebit de violent bătrânul a fost decapitat.

București: Bătrân decapitat după ce a traversat strada neregulamentar / Sursa foto: GÂNDUL

Poliția a deschis dosar penal de ucidere din culpă

Mașina care l-a lovit mortal pe bătrân era condusă de un tânăr care spune că evenimentul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă și nu a mai apucat să frâneze la timp.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Sursa: Observatornews