Prima pagină » Actualitate » Accident feroviar în Prahova. O femeie a fost lovită de TREN în Gara de Sud

Accident feroviar în Prahova. O femeie a fost lovită de TREN în Gara de Sud

Accident feroviar în Prahova. O femeie a fost lovită de TREN în Gara de Sud

Un accident feroviar s-a produs joi dimineață, 6 februarie, în județul Prahova. O femeie a fost lovită de tren în municipiul Ploiești, în Gara de Sud.

Victima a suferit leziuni grave, dar este în viață.

„Pompierii militari din Ploiești au fost solicitați, în această dimineață, să intervină în cazul producerii unui accident feroviar in zona Gării de Sud din municipiul Ploiești. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă”, a precizat ISU Prahova.

Echipajele de salvatori sosite la fața locului au găsit o femeie de aproximativ 50 ani care fusese lovită de tren.

Victima prezenta amputație la nivelul picioarelor, fiind semiconștientă. Echipajul ambulanței de terapie intensivă mobilă a preluat victima, i-a fost acordat primul ajutor, fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

O anchetă urmează să stabilească în ce circumstanțe s-a produs accidentul.

CITEȘTE ȘI:

Mureș. Mașină lovită de tren în Răstolița. Șoferul, o femeie de 48 de ani, a murit pe loc (FOTO)

Accident mortal pe calea ferată. Trenul R 2202 Curtici-Arad a lovit mortal un bărbat

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?