Un grav accident de circulație a avut loc, joi, în apropiere de București, în localitatea Șindrilița. Un om a murit și alte trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, anunță Poliția Ilfov.
„La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 8:16, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că pe DN2-Km 19 din Șindrilița, s-a produs un accident rutier între 2 autovehicule.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii rutieri din Voluntari și ai Serviciului Rutier Ilfov, iar din primele verificări au constatat faptul că un autovehicul care circula din direcția București către Urziceni a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.
În urma impactului a rezultat decesul unuia dintre șoferi și rănirea altor 3 persoane, acestea din urmă fiind conduse la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, potrivit sursei citate.
Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov face cercetării în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.