Accident GRAV pe DN 2, în județul Ialomița, pe fondul vizibilității reduse din cauza ceții. Două persoane au murit și trei au fost rănite
Un grav accident rutier a avut loc, sâmbătă dimineața, între o mașină și o autoutilitară, pe DN 2, în zona localității Ciocârlia, din județul Ialomița. În urma impactului, două persoane au murit și trei au fost rănite.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), după accident, traficul s-a desfășurat dirijat, alternativ, pe DN 2 Urziceni – Buzău, pe raza localității Ciocârlia, județul Ialomița. În zonă se circulă în condiții de vizibilitate redusă, din cauza ceții.
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița au găsit cinci victime, între care patru adulți și un copil cu vârsta de aproximativ 14 ani.
Doi bărbați cu vârste de aproximativ 58, respectiv 53 de ani au fost găsiți în stare critică, inconștienți și încarcerați, aflați în stop cardio-respirator. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ei.
Victimele inconștiente au fost extrase din autoturisme și predate echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), care deși au început imediat manevrele de resuscitare, acestea din păcate nu au răspuns, fiind declarate decedate.
Victimele rănite, conștiente, printre care și minorul, au fost evaluate și monitorizate, ulterior fiind transportate la diferite spitale din București și Urziceni.
FOTO – ISU Ialomița