Accident grav pe DN1, la Balotești. 16 mașini implicate, șase persoane la spital | Galerie FOTO
Nu mai puțin de 16 mașini şi un microbuz au fost implicate într-un accident produs duminică seara, 15 octombrie, pe DN1, în zona localităţii Baloteşti, din judeţul Ilfov.
Șase persoane au ajuns la spital.
Cum s-a produs accidentul
„Pe raza localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov – DN 1 (sensul spre Ploieşti) a avut loc un accident rutier între 16 autoturisme şi 1 microbuz. În urma evenimentului, din cele aproximativ 40 de persoane implicate, 6 victime (3 adulţi şi 3 copii) vor fi transportate la unităţi sanitare pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun acestora. Totodată, alte două victime au refuzat transportul la spital”, a anunţat DSU.
Pentru gestionarea optimă a evenimentului, au fost alocate mai multe resurse din cadrul ISUBIF, respectiv 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 descarcerări, 7 ambulanţe SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, 1 Punct de Comandă Mobil şi Directorul Operaţiunilor de Salvare Medicală.
În evenimentul rutier a fost implicat un autotren, înmatriculat în Turcia, care a lovit parapetul din beton, ceea ce a condus la scurgerea carburantului din rezervoarele autotrenului pe carosabil.
La scurt timp, un microbuz și alte 15 autoturisme, care circulau pe aceeași direcție de mers, ar fi derapat în zona în care s-a scurs motorina și au intrat în coliziune între ele.
Conducătorul autotrenului, respectiv un bărbat în vârstă de 61 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării privind eventuala prezență în organism a substanțelor psihoactive, rezultatul a fost negativ.