Prima pagină » Actualitate » Accident grav pe Valea Oltului. Doi morți după ce două TIR-uri s-au ciocnit în dreptul localității Proieni

Accident grav pe Valea Oltului. Doi morți după ce două TIR-uri s-au ciocnit în dreptul localității Proieni

Doi bărbați au murit, iar o altă persoană a fost rănită într-un accident rutier produs luni dimineața pe DN 7, în dreptul localității Prioeni. În tragedie au fost implicate două autotrenuri, a transmis Poliția Vâlcea.

UPDATE 8:36 – Si celălalt șofer a decedat

„Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proeni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.

Cele două victime rănite au fost transportate la spital cu o ambulanță SMURD.

Circulația în zonă a fost blocată pe ambele sensuri de mers, iar oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea condițiilor în care a avut loc accidentul.

 

„În această dimineaţă, la ora 05.03, angajaţii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe DN7, pe raza localităţii Brezoi-Proieni accident în care au fost implicate doua TIR-uri. În urma producerii accidentului, unul a luat foc. Pentru remedierea situaţiei, intervin şase autospeciale de intervenţie ( 1 ASAS şi 1 SMURD de la GI Brezoi, 1 Descarcerare de la GI RM.Vâlcea şi 3 echipaje ale SAJ.) Traficul este blocat total.

Potrivit estimărilor preliminare au rezultat 3 victime:

1 victima de sex masculin, de naţionalitate romana, care a fost găsit încarcerat, conştient. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la UPU Vâlcea;

1 victima de sex feminin, de naţionalitate romană. Aceasta a fost expulzată prin parbriz. Din păcate a fost găsită inconştientă, a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la UPU Vâlcea;

1 victima de sex masculin, de naţionalitate turcă, a fost găsit incercerat, fără semne vitale. A fost descarcerat.

În timpul intervenţiei, victima conştientă a strigat după o persoană pe nume Alina, astfel că se considera că ar mai putea exista încă o victimă. Deocamdată nu a fost găsită, dar zona este cercetată în continuare.

Camionul condus de cetăţeanul de naţionalitate turcă transporta seminţe de floarea soarelui, iar camionul condus de cetaeanul roman transporta borcane cu muştar.

Traficul rutier este în continuare blocat pe ambele sensuri.

Se lucrează pentru deblocare şi restabilirea stării de normalitate.

Polițiștii rutieri au fost sesizați în această dimineață, cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier pe DN 7, în județul Vâlcea.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un bărbat în timp ce conducea un autotir pe DN7, în localitatea Proeni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus.

În urma impactului a rezultat decesul unei persoane și rănirea gravă a altor 2 persoane.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj smurd, care a transportat victimele la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Traficul este blocat total.”, transmite ISU.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele