Accident grav provocat de un șofer începător. Un taximetrist și-a pierdut viața (FOTO)
Un accident rutier s-a produs astăzi în municipiul Drobeta Turnu-Severin, pe strada Splai Mihai Viteazul. În urma impactului, un taximetrist în vârstă de 54 de ani și-a pierdut viața.
Potrivit martorilor, accidentul s-a produs după ce un tânăr șofer, aflat la volanul unui Mercedes, a pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpa, polițiștii continuând verificărilor pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.
Accident grav pe o șosea din Gorj, soldat cu rănirea unui copil de 4 ani și a patru adulți (VIDEO)
Un copil de 4 ani și patru adulți (doi bărbați și două femei) au fost răniți, duminică, în urma unui accident rutier produs pe o șosea din județul Gorj. Toate victimele, conștiente, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale după ce, inițial, au fost evaluate la fața locului.
Din fericire, copilul a suferit leziuni usoare, însă un bărbat și o femeie au rămas încarcerați fiind nevoie de interventia echipajelor profesioniste de la ISU pentru extragerea din autovehicule.
Accidentul rutier s-a produs în comuna Plopșoru, satul Olari, atunci când o mașină a părăsit șoseaua și s-a lovit violent de un cap de pod, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, citat de Mediafax. Toate persoanele aflate în mașină, printre care și un copil de patru ani, au fost rănite.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD și trei ambulanțe de la Serviciul Județean Gorj.