Bolidul lui Gigi Becali, implicat într-un accident aproape de reședința de pe Bulevardul Aviatorilor. Ionuț Luțu a rămas fără carnet pentru două luni
Mașina lui Gigi Becali a fost implicată într-un accident rutier luni dimineață, în apropierea uneia dintre reședințele lui.
În jurul orei 06:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția dintre Bd. Aviatorilor/Aleea Alexandru, în care au fost implicate două autovehicule, care s-au tamponat
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0, respectiv 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru celălalt șofer implicat. Aceștia au fost îndrumați legal.
Filmul accidentului
Potrivit informațiilor Gândul, mașina lui Gigi Becali a fost implicată în accident. La volanul mașini era, de fapt, Ionuț Luțu, fostul fotbalist și mana dreapta a lui Becali, iar Gigi Becali era pasager.
„Am fost în spatele lui. Era cu Maibachul. Venea dinspre Aviatorilor și a făcut stanga pe dublă continuă, iar Loganul venea dinspre Victoriei, a vrut să intre pe acea stradă și a tăiat fața Loganului. Am anunțat echipaj de la Victoriei și au plecat către accident”, a declarat un martor la accidentul mașinii lui Becali.
În urma incidentului din trafic, Ionuț Luțu a rămas fără permis pentru două luni. Potrivit surselor judiciare, mâna dreaptă a lui Gigi Becali are carnetul suspendat pentru: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Potrivit informațiilor Gândul, polițiștii i-au suspendat permisul, pentru trei luni, șoferului Loganului, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.