Accident în Roman. O șoferiță care încerca să iasă dintr-o parcare a lovit trei pietoni şi trei maşini
O șoferiță a lovit trei pietoni și trei mașini în timp ce încerca să iasă dintr-o parcare din orașul Roman. Cele trei persoane au fost duse cu ambulanţele la spital.
Accidentul a avut loc sâmbătă în oraşul Roman. Poliţiştii au stabilit că o femeie de 60 de ani din Roman, în timp efectua manevra de ieşire din parcare fără a se asigura, a accidentat trei persoane şi a avariat trei maşini.
Cei trei pietoni, cu vârste cuprinse între 42 şi 53 de ani, au fost răniţi şi au fost duşi cu ambulanţele la spital. Femeia care a provocat accidentul a fost verificată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Ei au întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă.
Citește și…
Accident în Timişoara. O persoană a murit şi trei au fost rănite
O persoană a murit şi trei au fost rănite într-un accident produs în oraşul Timişoara. Două autoturisme şi o autotilitară au fost implicate în accident.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 15 pompieri cu o autospecială de primă intervenţie, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD şi o ambulanţă SAJ.
În accident au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară.
În cele trei autovehicule se aflau şase persoane.
Trei victime necesită îngrijiri medicale, iar o a patra a fost declarată decedată.