Un accident mortal s-a produs în această dimineață, în județul Teleorman. Două autoturisme au intrat în coliziune și un om a murit pe loc. Impactul a fost devastator.
Accidentul rutier s-a produs pe E70, între Alexandria și Vitănești. Două autoturisme au fost implicate în coliziune. Din impact, două persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată. La fata locului au intervenit pompierii cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un SMURD și un SAJ.
„În urma acestui eveniment au rezultat două victime, dintre care una cu leziuni ușoare, conștientă și cooperantă, preluată de SMURD și cealaltă, cu leziuni incompatibile cu viața, medicul de pe ambulanță constatând decesul”, a transmis ISU Teleorman.
Victima decedată a fost găsită de salvatori încarcerată în caroseria deformată a autoturismului, ea fiind scoasă de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au constatat faptul că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, conducea un autoturism pe DN 6, la km 80+700 m, pe direcția de deplasare Alexandria – București, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Măgura, județul Teleorman, care se deplasa din sens opus.
În urma evenimentului, a rezultat decesul conducătorului auto de 39 de ani și vătămarea corporală a conducătorului auto de 48 de ani, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmite IPJ Teleorman.