O persoană a murit și alte șase au nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident grav, produs sâmbătă dimineața pe centura Caransebeș, între un microbuz și un TIR.
Din primele informații primite pe 112, două persoane erau încarcerate, iar la fața locului au intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș, SAJ și IPJ, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.
Au fost alocate la caz echipaje de descarcerare și cinci ambulanțe (trei SAJ și două SMURD).
„În urma evenimentului, șase persoane au fost rănite, toate fiind preluate de către echipajele de ambulanțp SAJ și SMURD și primesc îngrijiri medicale, iar o persoană este decedatp, încarcerată. Toate victimele se aflau în microbuz” potrivit ISU Caraș-Severin.
Polițiștii sunt la fața locului și cercetează cauza producerii accidentului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 6, centura ocolitoare a muninicipiului Caransebeș, în zona producerii impactului, traficul este blocat pe ambele sensuri de mers, se deviază pe străzi adiacente din oraș.