Prima pagină » Actualitate » Accident pe autostrada București-Pitești. Un TIR a derapat și a intrat in separatoarele de sens | VIDEO

Accident pe autostrada București-Pitești. Un TIR a derapat și a intrat in separatoarele de sens | VIDEO

Momente de groază pentru șoferii mai multor mașini de pe autostrada București-Pitești, azi-noapte, la kilometrul 87.

Un TIR condus de un șofer turc a derapat și a intrat de pe sensul său de mers în separatoarele de sens.

Accidentul s-a petrecut din cauza faptului că șoferul TIR-ului nu a ținut cont de ninsoare și de faptul că autostrada era acoperită cu zăpadă, iar autotrenul a derapat.

Accident pe Autostrada București-Pitești: Nu au fost înregistrate victime

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, dar autoritățile au trimis la locul accidentului o autospecială pentru descarcerare, o mașină de pompieri și un echipaj SMURD.

Șoferul a scăpat teafăr, la fel și ceilalți participanți la trafic, dar va fi nevoit să suporte pagubele produse.

Pe durata intervenției, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență.

Avertizare meteo pentru sudul țării

Șoferilor le este recomandat să conducă adaptat condițiilor meteo, în contextul în care ANM a emis avertizări meteo pentru sudul țării.

Agenția Națională de Meteorologie a anunțat cod galben de ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă local consistent valabil până pe 11 martie.

Agenția Națională de Meteorologie a informat încă din 9 martie faptul că vor fi precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare, dar și intensificări ale vântului. Informarea este valabilă în perioada 09 martie, ora 23:00 – 11 martie, ora 10:00.

În intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului și zona Carpaților Meridionali și de Curbură. Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud și în sud-est, în noaptea de marți spre miercuri (9/10 martie) și în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Izolat se va forma polei sau ghețuș.

Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local și în Transilvania, Moldova și în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice și sud-estice, precum și la munte, cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele