16:04
Trei persoane au murit, iar o a patra este în stare critică după ce maşina în care se aflau a fost lovită, luni seară, de un tren marfar, în judeţul Buzău. Traficul feroviar este blocat la Ţinteşti, pe tronsonul Buzău – Galaţi.
Din primele informaţii reiese că un autoturism Duster, înmatriculat în judeţul Buzău, a fost lovit, luni seară, de un tren marfar. Trei dintre persoanele aflate în maşină au murit în urma impactului, iar o a patra este rănită grav, fiind transportată la spital.
Traficul pe calea ferată a fost blocat, potrivit digi24.ro.
Sursa foto: Arhiva Gândul. Caracter ilustrativ