Accidentul de la 2 Mai | Vlad Pascu îşi va recunoaşte faptele pentru a beneficia de o reducere a pedepsei

Publicat: 14 03. 2024, 13:38

Vlad Pascu, prin intermediul avocaţilor săi, a anunţat instanţa de judecată că este dispus să îşi recunoască faptele şi să se declare vinovat, cu condiţia să beneficieze de reducerea cu o treime a pedepsei pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Adrian Cuculis, avocatul familiei tinerei decedate în accidentul rutier de la 2 Mai provocat de Vlad Pascu, a declarat că la termenul de joi judecătoarea a admis solicitarea lui Pascu de a se judeca dosarul în procedură simplificată pentru a putea beneficia astfel de reducerea cu o treime a pedepsei.

Avocatul a spus că cererea de recuzare a judecătoarei a fost respinsă, iar la următorul termen se va discuta solicitarea de schimbare a încadrării juridice – care acum este de ucidere din culpă – în omor calificat.

“Dacă făceam cu toţii o şedinţă de bloc să schimbăm administratorul, ieşea mai bine. Problema este în felul următor. Vorbim de o cerere care este depusă încă de la Parchet şi nu a fost dezbătută nici măcar astăzi. Doamna judecător i-a acceptat procedura abreviată, adică simplificată, adică să obţină şi o reducere a pedepsei de o treime înainte să dezbată cererea de schimbare a încadrării juridice. E o chestiune de normalitate.

În momentul de faţă, inclusiv doamna avocat, colega noastră a familiei Olariu a cerut exact acelaşi lucru, lucru care s-a amânat deşi s-a pronunţat pe procedura abreviată. Dacă la termenul următor se va schimba încadrarea juridică a faptei în omor calificat, aşa cum am cerut, acea procedură abreviată nu mai poate fi aplicată pentru că acolo unde ai închisoare pe viaţă, cum este omorul calificat nu poţi să judeci în procedura abreviată”, a afirmat avocatul Adrian Cuculis la ieşirea din Judecătoria Mangalia, potrivit news.ro.

Adrian Cuculis: ”Am depus o cerere de recuzare, cerere care a fost respinsă”

El a mai precizat că a fost depusă şi o cerere de recuzare a judecătoarei, care a fost respinsă. “Noi am depus o cerere de recuzare, cerere care a fost respinsă, deci doamna judecător va rămâne definitiv în acest proces până când se va pronunţa, indiferent ce soluţie se va pronunţa. Este un alt complet din aceeaşi instanţă de judecată, colegele doamnei judecător, cele din Judecătoria Mangalia. Am atras atenţia, sunt consemnările mele în încheierea de şedinţă şi în caietul grefierului, pe ce este încadrată fapta acum, adică ucidere din culpă pentru două persoane şi vătămare corporală poate Pascu să meargă pe procedura simplificată”, a mai declarat avocatul.
Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pentru data de 4 aprilie.