Accuweather a modificat prognoza pentru București. Când va veni, de fapt, prima ninsoare în Capitală
Accuweather a modificat prognoza pentru București. Astfel, în Capitală, prima ninsoare se va lăsa așteptată în următoarele săptămâni.
Așadar, potrivit prognozei modificată de meteorologii Accuweather, prima ninsoare din Capitală ar fi abia anul viitor, în luna ianuarie, pe data de 25. Se pare că abia atunci se vor întruni condițiile meteo potrivite pentru o se produce zăpadă.
Luna aceasta, temperaturile vor fi destul de ridicate pentru această perioadă. În zilele de la finalul lunii, va ploua.
În luna decembrie, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului.
În prima lună a anului viitor, iarna va pune stăpânire pe Capitala României, înregistrându-se temperaturi scăzute, iar pe 25 ne vom putea bucura de primii fulgi de zăpadă.
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
13 – 20 noiembrie 2023
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai coborâte în zonele montane dar și ușor mai ridicate în extremitatea de sud a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
20 – 27 noiembrie 2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
27 noiembrie – 4 decembrie 2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări.
4 – 12 decembrie 2023
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.