Prima pagină » Actualitate » Aceștia sunt zeii, aceasta este NAȚIONALA 100! Cele 11 jurii au decis echipa secolului

Aceștia sunt zeii, aceasta este NAȚIONALA 100! Cele 11 jurii au decis echipa secolului

Aceștia sunt zeii, aceasta este NAȚIONALA 100! Cele 11 jurii au decis echipa secolului

Proiectul Prosport, declanșat în ziua de 8 iunie 2022, a ajuns la ora verdictului final.

Demersul nostru, de a stabili, pe baza votului a 11 jurii, „unsprezecele” ideal al echipei naționale, la o sută de ani de la nașterea ei, se încheie acum, după exact o lună, odată cu dezvăluirea formulei de joc care a rezultat în urma exprimării tuturor opțiunilor celor care au compus aceste jurii.

Povestea echipei naționale, începută în ziua de 8 iunie 1922, la Belgrad, cu ocazia nunții regale dintre Mărioara, fata Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, și Alexandru, moștenitorul tronului Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, are, de acum, o oglindă în care se reflectă adevărul, dragostea pentru marii fotbaliști și antrenori ai României, poate și o blândă notă de subiectivism. A fost atunci, în acea zi, 2-1 pentru România, prin golurile reușite de Francisc Ronnay, din penalty, și Aurel Guga. O victorie.

O sută de ani mai târziu, vă oferim o altă victorie, grație celor care au votat, și anume echipa de vis a României eterne. 8 iulie 2022 consemnează, îndrăznim să credem, pentru istorie, următorul „11”:

SILVIU LUNG – DAN PETRESCU, IOAN ANDONE, MIODRAG BELODEDICI, CRISTIAN CHIVU – NICOLAE DOBRIN, GHEORGHE POPESCU, GHEORGHE HAGI, ILIE BALACI – MARIUS LĂCĂTUȘ, FLOREA DUMITRACHE. SELECȚIONER: MIRCEA LUCESCU.

EI SUNT ZEII NOȘTRI, ACEASTA ESTE NAȚIONALA 100!

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și