Achiziția celor patru corvete pentru Forțele Navale Române se amână din nou. Precizările ministrului Apărării Naționale, Vasile Dîncu
Ministrul Apărării Naționale (MApN), Vasile Dîncu, a anunțat miercuri – într-un interviu pentru Europa FM, că achiziția celor patru corvete pentru Forțele Navale Române se amână din nou. Motivul este acela că asocierea dintre constructorul francez Naval Group și Șantierul Naval a primit încă o lună termen de gândire pentru a se decide dacă semnează sau nu contractul cu statul român.
„Asocierea dintre Naval Group și șantierul naval Constanța a mai cerut un termen pentru un răspuns final în jur de o lună de zile. Suntem interesați cu toții ca acest contract să se realizeze, este vorba despre înzestrarea importantă pentru Forțele Navale Române și evident că le dăm voie să negocieze în continuare”, a declarat ministrul Apărării Naționale (MApN), Vasile Dîncu, la Europa FM.
Ministrul a fost întrbat și dacă statul român este dispus să renegocieze suma pe care o va plăti pe aceste coverte.
„În acest moment, statul român trebuie să respecte suma licitației pe care asocierea dintre Naval Group și Șantierul naval Constanța a câștigat licitația”, a precizat ministrul Dîncu.
Semnarea contractului pentru construirea a patru corvete, o problemă veche de aproape șase ani
Semnarea contractului pentru construirea a patru corvete și modernizarea altor două nave ale Armatei Române, în schimbul a 1,2 miliarde de euro, trenează de aproape trei ani și asta după alți trei ani de discuții eșuate.
În anul 2019, MApN a decis că, în competiția cu Damen, asocierea româno-franceză Naval Group – Șantierul Naval Constanța este câștigătoare.
Ministrul francez al Apărării Florence Parly, prezentă săptămâna trecută la București, a declarat că „Franța și industria sa sunt angajate să ajute forțele armate române în procesul de modernizare, în special în dosarul corvetelor”.
Klaus Iohannis a anunțat că Armata Română va achiziționa avioane F-35 de ultimă generație. Ce spune președintele despre aeronavele F-16
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, că procesul de modernizare a forțelor aeriene va continua, urmând să fie achiziționate avioane de ultimă generație, F-35.
Președintele a afirmat că noile aeronave F-16 permit eficiență ridicată în misiuni, dar vor fi achiziționate și avioane de tip F-35.