Acord între SUA și Germania pentru blocarea gazoductului Nord Stream 2, în cazul în care Rusia atacă Ucraina
Tensiunea crescândă de la granița dintre Ucraina și Rusia are, cu siguranță, și implicații economice care nu pot fi trecute cu vederea de specialiști. Președintele Joe Biden i-a transmis omologului său, Vladimir Putin, în timpul videoconferinței de marți, 7 decembrie, că Moscova se poate aștepta la sancțiuni economice majore dacă va decide să atace Ucraina.
Trupele rusește masate, din nou, la granița cu Ucraina, provoacă frisoane la toate nivelurile, dar Moscova nu se poate aștepta la o lisă de reacție din partea comunității internaționale.
În acest context, oficiali americani le-au transmis membrilor Congresului că există o înțelegere cu Germania prin care gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi blocat, ca răspuns la o eventuală agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit Reuters, Casa Albă a precizat că Germania ”și-a luat angajamente cu privire la conducta Nord Stream 2, care merge din Rusia până în Germania sub Marea Baltică, în cazul unor acte agresive din partea Rusiei”.
Jake Sullivan, despre Vladimir Putin: ”Poate că nu vrea să-și asume riscul de a invada Ucraina”
Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate națională, a declarat că gazoductul Nord Stream 2 – nefiind încă funcțional – poate deveni ”o pârghie” prin care Occidentul să pună presiune asupra lui Vladimir Putin, determinându-l pe acesta să renunțe la un eventual plan de atac împotriva Ucrainei.
”Dacă Vladimir Putin vrea să vadă gaze curgând prin acea conductă, poate că nu vrea să-și asume riscul de a invada Ucraina. Subiectul viitorului Nord Stream 2 în contextul unei invazii a Ucrainei de către Rusia în săptămânile următoare este un subiect de maximă prioritate. A fost discutat amănunțit”, a declarat Sullivan reporterilor de la Casa Albă, conform sursei citate mai sus.
Oficialii germani au declarat reporterilor, marți, că mai este o etapă de finalizat înainte ca gazoductul Nord Stream 2 să devină operațional. Trebuie menționat și că președintele american Joe Biden s-a opus de multă vreme gazoductului ruso-german. Sullivan a mai precizat că SUA s-au aflat în contact atât cu guvernul condus de Angela Merkel, cât și cu noul guvern german în problema ”Nord Stream 2”, în eventualitatea unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei.
Departamentul de Stat al SUA a sancționat entitățile rusești aferente acestuia, dar nu și compania Gazprom, care se află în spatele Nord Stream 2, din cauză că s-a dorit reconstruirea pe noi baze a legăturilor cu Germania, acestea deteriorându-se constant în timpul administrației Trump.
Citește și:
- Poker-ul energetic al lui Putin. UE, în fața unei cacealmale
- NATO monitorizează mobilizarea armatei ruse la granița Ucrainei: ”O concentrare neobişnuită de forţe, a doua oară în acest an”
- Ucraina, ”afacerea neterminată” a lui Vladimir Putin
- Ministrul rus de Externe a descoperit ”vinovații” în criza migranților: ”Provine din politica pe care țările NATO și UE o duc în Orientul Mijlociu și Africa de Nord de ani de zile”
- Ministerul Apărării din Ucraina: ”Federaţia Rusă menţine tensiunile în regiune şi presiunea politică” / Dmitri Peskov: ”Știri false, ieftine”