Actorul Alexander Zudor, arestat preventiv pentru violuri în serie. Le punea victimelor cuțitul la gât! (DETALII EXCLUSIVE)
This browser does not support the video element.
Actorul Alexander Zudor a fost arestat preventiv pentru viol și tentativă de viol. Acesta este acuzat că își abuza victimele după ce le punea cuțitul la gât. Prima victimă a mers la poliție încă din data de 1 noiembrie,anul trecut, însă acesta a fost identificat abia acum, pe motiv că ataca mascat.
Polițiștii Secției 18 au fost anunțați, la data de 01 noiembrie 2020, în jurul orei 23.30, de către un bărbat, care a povestit că prietena sa ar fi fost atacată, în timp ce se ântorcea acasă, de către un bărbat necunoscut, care, sub amenințarea unui cuțit, a împins-o între autoturismele parcate şi ar fi agresat-o sexual.
Alexander Zudor, prins la trei luni de primul viol
O lună mai târziu, la data de 5 decembrie, tot la Secția 18, a venit o femeie care a spus că un bărbat mascat, cu un cuțit în mână, ar fi atacat-o pe stradă și ar fi încercat să o împingă spre un teren viran.
La jumătatea lunii decembrie 2020, la o altă secție de poliţie, o femeie reclama că în ziua de 15 decembrie, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în scara unui bloc din sectorul 4, un individ a intrat cu ea în lift, apoi a ameninţat-o cu un cuțit, încercând s-o oblige să întrețină raporturi sexuale cu el.
Dosarul a fost preluat tot de judiciariștii Secției 18, care, în cele din urmă, au stabilit că violatorul în serie este un bărbat de 46 de ani, din București.
Potrivit unlor surse apropiate anchetei, acesta este un actorul Alexander Zudor. Artistul a fost prins luni și dus la audieri. Ulterior, individul a prezentat instanței Judecătoriei Sectorului 5, fiind arestat preventiv.