Actorul Florin Piersic a cerut un loc de parcare în fața casei, dar a fost refuzat. Ce soluție a găsit Emil Boc

Publicat: 03 09. 2021, 12:54

Legendarul Florin Piersic, în vârstă de 85 de ani, a solicitat un loc de parcare în fața casei, pentru că se deplasează tot mai greu.

Actorul Florin Piersic a cerut un loc de parcare pe strada Nicolaus Copernicus, în fața casei, dar a fost refuzat, deoarece drumul nu este suficient de lat, scrie stiridecluj.ro.

Cum a rezolvat problema Emil Boc

Totuși, edilul Emil Boc a găsit o soluție, tot în zona respectivă.

”Acolo este o problemă că lățimea din gard în gard a drumului, care este de 4 metri și nu există trotuare. Nu se pot crea locuri de parcare.

Am găsit o altă soluție, chiar tot în zona respectivă, dar cu respectarea prevederilor locale, pentru ca excelența sa să aibă acces cât mai facil. Florin Piersic este un brand pentru România”, a spus primarul Emil Boc.

Casa maestrului Florin Piersic de pe strada Nicolaus Copernicus este situată aproape de centrul Clujului, dar strada este foarte îngustă, precizează sursa citată.

Foto: Stiridecluj.ro