Jamie Foxx, transportat de urgență la SPITAL. „A suferit o complicație medicală” / Cum se simte actorul

Publicat: 13 04. 2023, 12:50
Actualizat: 13 04. 2023, 12:52
Jamie Foxx / Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Actorul Jamie Foxx a fost transportat de urgență la spital după ce a suferit o „complicație medicală”, anunță fiica artistului. Ea a precizat, însă, că acum se recuperează și a avut noroc că medicii au intervenit rapid.

Fiica lui Jamie Foxx a spus că vedeta a suferit o „complicație medicală” în cursul zilei de marți. Vestea spitalizării lui a apărut o zi mai târziu, când fiica actorului a anunțat pe rețelele de socializare că Foxx este în proces de recuperare.

„Am vrut să împărtășim faptul că tatăl meu, Jamie Foxx, a suferit ieri o complicație medicală. Din fericire, datorită acțiunii rapide, el este deja pe cale de recuperare. Știm cât de iubit este și apreciem rugăciunile voastre. Familia cere intimitate în această perioadă”, a scris Corinne Foxx, pe Instagram.

Conform publicației TMZ, problema de sănătate cu care s-a confruntat Jamie Foxx, în vârstă de 55 de ani, a fost atât de gravă încât membrii familiei lui au alergat la spital.

Nu au fost dezvăluite până acum alte detalii despre starea vedetei, iar momentan nu este clar de ce complicație suferă Jamie.

Fanii lui Jamie Foxx, alături de actor

Fanii actorului au reacționat imediat la auzul veștii legate de starea de sănătate a lui Foxx:

„Tocmai am avut un atac de cord la deschiderea Instagram, văzând că Jamie Foxx aproape că a murit, nu-l putem pierde”, a scris o persoană.

„Urgență medicală!? Nu vă jucați cu mine”, a scris un alt fan.

„Fiica lui Jamie Foxx m-a speriat, dar eu îi trimit rugăciuni și sper să se facă bine cât mai repede”, a spus altcineva.

Filmările pentru „Back In Action”, unde Jamie Foxx joacă alături de Cameron Diaz, oprite

Jamie Foxx joacă împreună cu Cameron Diaz într-un nou blockbuster de la Hollywood, dar producția a fost oprită după ce pe platourile de filmare a fost găsită o bombă neexplodata din al Doilea Război Mondial, a dezvăluit The U.S. Sun.

Echipa de producție plănuia să filmeze două cascadorii uriașe, inclusiv o explozie majoră, dar acestea au fost anulate după ce bomba a fost descoperită.

Sute de mii de dolari din bugetul filmului au fost irosite după ce filmările au fost anulate la Royal Docks din East London.

Se crede că există aproximativ 100.000 de tone de muniții neexplodate în apele din jurul Regatului Unit din ambele războaie mondiale.

Londra a fost ținta principală pentru bombardierii naziști în timpul Blitz-ului.