Actorul Kevin Spacey a început să PLÂNGĂ în timpul unui interviu cu Piers Morgan: „Nu pot plăti facturile pe care le datorez”

Publicat: 12 06. 2024, 18:16
Actualizat: 12 06. 2024, 18:20
Actorul Kevin Spacey, plângând

Kevin Spacey a izbucnit în lacrimi, în timpul unui interviu cu Piers Morgan, când a început să vorbească despre problemele sale financiare cu care se conrfuntă în prezent. El a recunoscut că, în trecut, a „depăşit limitele” şi „a fost prea îndrăzneţ”, potrivit The Guardian.

Actorul a câştigat un proces civil în SUA după ce a fost acuzat de avansuri sexuale la o petrecere în 1986, iar anul trecut a fost achitat la tribunalul Southwark Crown după ce a fost acuzat de agresiune sexuală asupra a patru bărbaţi în perioada 2001-2013. El a negat mereu orice acuzaţii de infracţiuni şi comportament inadecvat.

Într-un interviu pentru canalul YouTube „Piers Morgan Uncensored”, Spacey a recunoscut că a „depăşit limitele” în trecut, moment în care jurnalistul l-a întrebat cum s-a întâmplat acest lucru.

„Să fiu prea îndemânatic, să ating pe cineva sexual într-un mod pe care nu ştiam la momentul respectiv că nu şi-l dorea. Am mângâiat oameni, am fost blând cu oamenii, aşa sunt eu. Dacă îi faci avansuri cuiva, nu vrei să fii agresiv. Vrei să fii blând. Vrei să vezi dacă va răspunde pozitiv. Ar trebui să te anunţe că nu vor să o facă, astfel încât să înţelegi că este neconsensual şi să te opreşti”, a spus actorul.

În momentul în care Piers Morgan l-a întrebat pe actor despre situaţia sa financiară, acesta a început să plângă, povestind că locuinţa sa va fi vândută la licitaţie pentru a achita facturile legale după acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit formulate împotriva sa.

„Săptămâna aceasta, locul în care am locuit în Baltimore este executat silit, casa mea este vândută la licitaţie. Trebuie să mă întorc la Baltimore şi să-mi pun toate lucrurile în depozit. Aşa că răspunsul la această întrebare este că nu sunt foarte sigur unde voi locui acum, dar am trăit în Baltimore… de când am început să filmăm «House of Cards» acolo… M-am mutat acolo în 2012”, a spus actorul.

Când a fost întrebat de ce îşi vinde casa, el a răspuns… „Nu pot plăti facturile pe care le datorez. De câteva ori am crezut că o să-mi declar falimentul, dar am reuşit să ne cam ferim, cel puţin până în prezent”. Spacey a spus că datorează „multe milioane” de dolari.

  • Morgan: Te confrunți cu falimentul?
  • Spacey: Am reușit să-l evităm, cel puțin pentru moment.
  • Morgan: Câți bani ai?
  • Spacey: Nimic… Încă am multe datorii.
  • Morgan: Ai datorii?
  • Spacey: Da.
  • Morgan: Te deranjează dacă te întreb cât de mult datorezi?
  • Spacey: O sumă considerabilă… Multe milioane.
  • Morgan: Ce ai de gând să faci?
  • Spacey: Să o iau de la capăt.

Kevin Spacey a fost concediat din serialul „House of Cards” de la Netflix atunci când au apărut acuzaţiile din 2017, în timpul celui de-al şaselea sezon, iar mai târziu a fost eliminat și din filmul „All the Money in the World”, fiind înlocuit cu Christopher Plummer, care a trebuit să refacă scenele în ultimul moment.

În 2022, Spacey a fost dat în judecată la Înalta Curte din Londra de un bărbat care a susţinut că a fost agresat sexual de el şi a suferit „daune psihice”. Cazul a fost suspendat în timpul procesului său penal, dar a fost reluat după o audiere în luna mai, amintește Observatornews.ro.

Spacey are două premii Oscar, pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „The Usual Suspects”, în 1996, şi pentru cel mai bun actor pentru „American Beauty”, în 2000, care i-a adus şi un premiu Bafta pentru actor principal.

FOTO – Captură video: Youtube