Prima pagină » Actualitate » ACUZAȚII de scurgere de subiecte, după prima probă de la Evaluarea Națională. AMENINȚĂRI cu sesizarea poliției: „E caz penal!”

ACUZAȚII de scurgere de subiecte, după prima probă de la Evaluarea Națională. AMENINȚĂRI cu sesizarea poliției: „E caz penal!”

ACUZAȚII de scurgere de subiecte, după prima probă de la Evaluarea Națională. AMENINȚĂRI cu sesizarea poliției:

Nici nu s-a încheiat bine examenul la limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024 și iată că apar și primele controverse și acuzații! Mai exact, subiectele de la proba de Evaluarea Națională s-ar fi scurs din centrul de examen „Maramureș 3586”, iar variantele de subiecte ar fi fost publicate pe mai multe site-uri din presa centrală și locală.

Acestea ar fi apărut la puțin timp după ora 9:00, ora de start a probei scrise de la Limba și literatura română, când peste 160.000 de elevi erau în plin examen.

„Vom sesiza poliția, este caz penal”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general de Maramureș Mihai Pop.

Centrul de examen din care s-au scurs subiectele se pare că ar fi o școală din Baia Mare. Potrivit acuzațiilor, subiectele ar fi fost trimise și distribuite apoi pe mai multe grupuri de părinți, pe aplicații de socializare, potrivit surselor Edupedu.ro.

Elevii au primit texte din „Cireșarii” și Cella Delavrancea

Reamintim că marţi, 25 iunie, au început probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea la matematică, va avea loc joi, 27 iunie, iar proba la  limba și literatura maternă este programată vineri, 28 iunie.

La primul subiect, elevii au avut de lucrat cu două texte literare: un fragment din „Cireșarii” de Constantin Chiriță și un altul intitulat „Portret”, de Cella Delavrancea. Cerințele au fost concepute pentru a testa înțelegerea și interpretarea acestora.

  • Elevii au trebuit să identifice doi termeni din câmpul lexical al naturii, bazându-se pe textul lui Chiriță. Printre răspunsuri s-au numărat termeni precum „pădure” și „râu.”
  • Următoarele patru exerciții (2-5) au solicitat elevilor să utilizeze informațiile extrase din cele două texte, demonstrând capacitatea de a face conexiuni și a extrage sensuri.
  • La exercițiul șase, candidații trebuiau să transcrie două figuri de stil dintr-o secvență dată, evidențiind sensibilitatea lor față de expresivitatea limbajului literar.
  • Exercițiul șapte a cerut elevilor să prezinte un element comun între cele două texte, o sarcină menită să testeze abilitatea lor de a găsi teme sau motive similare în contexte literare diferite.

La al doilea subiect, elevii au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să realizeze o caracterizare a lui Tic, un personaj central din „Cireșarii”.

  • Această sarcină a cerut elevilor să analizeze personalitatea și comportamentul lui Tic, folosindu-se de indicii din text pentru a construi un portret detaliat.
  • În partea B a subiectului I, cerințele au inclus aspecte gramaticale și de corectitudine a limbii. Exercițiile 1-4 au cerut elevilor să aleagă formele corecte ale unor cuvinte, punându-le la încercare cunoștințele de morfologie.
  • În plus, elevii au fost invitați să-și exprime opinia în legătură cu plăcerea de a petrece vacanțele alături de prieteni, bazându-se pe textul lui Delavrancea, și să asocieze „Cireșarii” cu o altă operă literară citită, identificând o valoare comună, oferindu-le astfel ocazia să-și demonstreze capacitatea de analiză critică și conexiune intertextuală.

Ce este interzis în sala de examen

Potrivit regulilor, școlarii trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion. Conform edupedu.ro, subiectele rezolvate pe ciornă nu se iau în considerare. Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșură pentru redactarea răspunsurilor pot solicita pagini suplimentare.

În plus, în cazul în care elevii doresc să corecteze o greșeală, trebuie să taie cu o linie orizontală fiecare rând din pasajul greșit și completează, alături, răspunsul considerat corect.

La expirarea celor două ore acordate pentru redactarea lucrării scrise, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit.

Elevilor le este interzis să folosească mijloace de calcul în timpul probelor scrise, cu excepția instrumentelor compensatorii prevăzute pentru candidații cu tulburări specifice de învățare. În plus, pătrunderea candidaților în sala de examen având asupra lor manuale, dicţionare, cărți, notiţe, însemnări, ciorne, rezumate sau telefoane mobile atrage eliminarea din examen.

Calendar Evaluare Națională 2024

  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CITIȚI ȘI:

Reguli pentru ELEVII care se pregătesc de examenul de Evaluare Națională. Subiectele rezolvate pe ciornă nu se iau în considerare

Recomandarea video

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?