Acuzații la adresa ministrului Sportului. FRR: Eduard Novak „își duce mai departe planul de a deposeda rugby-ul de stadionul său legendar”
Biroul Federal al Federației Române de Rugby a reclamat decizia Ministerului Sportului de a înființa Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf și l-a acuzat pe ministrul Eduard Novak că „își duce mai departe planul de a deposeda rugby-ul de stadionul său legendar”.
Reprezentanții FRR și-au manifestat nemulțumirile față de Eduard Novak într-un comunicat publicat pe Rugbyromania.ro.
„În loc de sprijin pentru pregătirea în liniște a Cupei Mondiale, Ministrul Novak își duce mai departe planul de a deposeda rugby-ul de stadionul său legendar. Federația Română de Rugby consideră că înființarea Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf, care este adusă din nou în discuție în aceste zile, este doar primul pas prin care Ministerul Sportului va prelua și va administra după bunul plac baza sportivă, fără să țină cont de necesitățile sportului cu balonul oval și de istoria acestei arene”.
FRR a atenționat că aceste lucruri se întâmplă când România a fost confirmată ca participantă la Cupa Mondială de Rugby, fiind singura echipă masculină reprezentativă a țării noastre, care ia parte la un eveniment global.
„Deși avem convingerea că această luare de poziție, la fel ca toate cele care au fost făcute până acum de către Federația Română de Rugby, nu va produce efecte, ne rezervăm dreptul de a lupta împotriva acestui abuz prin orice fel de mijloace. Începând de la acțiuni în instanță, continuând cu acțiuni de protest ale echipelor care vor fi văduvite de a folosi stadionul nostru legendar și până la campanii de strângere de semnături din partea românilor”, spune FRR.
Potrivit FRR, acest demers „este în antiteză cu alte acțiuni recente” ale lui Eduard Novak, în care s-a vorbit despre descentralizare.
„Nu știm care sunt interesele și care este motivul real pentru care Ministerul Sportului își dorește cu orice preț să administreze un complex sportiv, în condițiile în care angajații săi reclamă condițiile de muncă, schema subdimensionată de personal și salarizarea, iar raportul Curții de Conturi arată clar că această entitate nu poate gestiona astfel de stabilimente”, a adăugat FRR.
FRR: „Răspunsurile lui Novak, destul de evazive”
De asemenea, FRR l-a întrebat public pe Novak „câte terenuri de sport a reabilitat sau construit de când este în funcție”.
„Așteptăm și la această întrebare un răspuns din partea domnului ministru, așa cum așteptăm, de peste un an, răspunsuri la multe dintre întrebările adresate legate de situația Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf. Răspunsurile domniei sale de până acum, destul de evazive și ele, s-au dovedit a nu fi exact cum le-a prezentat dânsul”, a continuat FRR.
„Declarația pe care domnul ministru a făcut-o că «Rugbyul are prioritate», având în vedere că trăim în țara în care un Ministru alege să nu respecte documentele Ministerului pe care îl conduce, nu poate să ne ofere nicio certitudine privind viitorul rugbyului românesc pe această arenă sportivă și nici nu ne conferă un climat de liniște și siguranță în pregătirea celei mai importante competiții sportive la care România va participa în 2023, Cupa Mondială”, a adăugat Federația.
„Încheiem cu speranța că nu vom ajunge să pregătim Cupa Mondială așa cum am început procesul de calificare, prin mall-uri sau pe terenuri improprii și că rugbyul românesc va fi susținut pentru a putea reprezenta cu mândrie și onoare România. Într-un moment ca acesta avem nevoie de sprijinul și ajutorul tuturor, suporteri și autorități la cel mai înalt nivel, și sperăm că, însuși Premierul României, Nicolae Ciucă, va analiza acest caz, asigurându-se de respectarea actelor semnate între cele două instituții, Ministerul Sportului și Federația Română de Rugby, pentru a îndrepta legal și moral situația Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf, redând FRR dreptul de folosință gratuită”, a conchis FRR.