Adevăratul motiv pentru care criminalul Kostas PASSARIS a fost ținut singur în cameră timp de 23 de ani. Este unicul caz din România

Publicat: 10 05. 2024, 07:00

Anchetatorii au dezvăluit, în premieră, adevăratul motiv pentru care ucigașul grec Konstantinos Passaris a fost ținut singur în celulă mai bine 23 de ani. Niciun alt deținut nu ar fi fost supus unui regim de detenție similar, cel puțin din 1989 încoace.

După dublul asasinat din noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, când a împușcat mortal doi agenți de pază ai unei case de schimb valutar din centrul Bucureștiului, Kostas Passaris a fost condamnat la închisoare pe viață. Încă din primul moment în care a fost băgat după gratii, criminalul grec a fost ținut singur în cameră, indiferent dacă s-a aflat în arest preventiv sau într-un penitenciar de maximă siguranță.

Mai mult decât atât, multă vreme, deținutul, considerat deosebit de periculos, a fost scos la aer numai separat și cu lanțuri la mâini și la picioare. Recent, acestuia i-a fost schimbat regimul de detenție, de la maximă siguranță la închis, și a fost mutat la Penitenciarul Craiova, unde mai fusese încarcerat.

Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru Gândul, că deținutul a fost cazat singur în cameră și face obiectul unei supravegheri atente din partea personalului specializat, care încercă să-i facă un profil.

Sursele citate au precizat că deși Passaris a mai fost la Craiova, acest lucru s-a întâmplat de multă vreme, iar responsabilii cu securitatea trebuie să-l cunoască așa cum este acum.

Aceleași surse au mai precizat că adevăratul motiv pentru care grecul este ținut singur este disponibilitatea lui pentru crimă. Mai mult, există presupunerea că, cel puțin acum, când s-a apropiat la numai câțiva ani de momentul liberării, acesta ar putea fi tentat să mai omoare un om, în condițiile în care urmează să fie transferat în Grecia, unde îl așteaptă o altă pedeapsă.

Passaris nu a muncit niciodată în închisoare

Konstantinos Passaris are, în țara natală, două evadări la activ și a ucis doi polițiști, motiv pentru care nu dorește să mai ajungă niciodată acasă. Ca urmare, există presupunerea că deținutul este dispus să comită un nou omor, pentru a-și prelungi problemele judiciare din România, iar cel mai la îndemână i-ar fi să-l ucidă pe unul dintre colegii de celulă.  În acest context, sursele Gândul au afirmat că ucigașul este singurul condamnat din România care, încă din prima zi, a stat singur în celulă.

Mai mult, cu toate că, potrivit noului regim de executare a pedepsei, Passaris are dreptul la muncă, inclusiv în afara închisorii, surse din Administrația Națională a Penitenciarelor au spus, pentru Gândul, că grecul nu a muncit niciodată, în condițiile în care acest lucru ar atrage după sine o reducere a pedepsei.


CITEȘTE ȘI:

Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlament

Dezvăluiri explozive despre OPERAȚIUNEA de RĂPIRE a milionarului cu Aston Martin, din Mamaia. Singurul condamnat a decis să rupă tăcerea

Alarmă la Penitenciarul Craiova, după transferul lui Kostas Passaris. Criminalul grec așteaptă orice greșeală a gardienilor