Adina Vălean, criticată dur de lideri europeni pentru un mesaj „jenant” pe tema avionului deturnat în Belarus: „Să vă fie rușine!”

Publicat: 24 05. 2021, 13:41
Adina Vălean, comisar european transporturi: Sursă foto: Profimedia.ro

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a fost criticată dur pentru o postare pe Twitter în care saluta plecarea către Vilnius a avionului ce fusese deturnat la Minsk, pentru ca autoritățile din Belarus să îl poată prinde pe jurnalistul disident Roman Protasievici.

Cursa Ryanair tocmai a decolat din Minsk spre Vilnius. O veste bună pentru toată lumea, mai ales pentru familiile și prietenii pasagerilor de la bord”, a scris Adina Vălean pe contul de Twitter.

Postarea comisarului european a venit după ce cofondatorul canalului de opoziție Nexta din Belarus a fost reținut de poliția belarus, la scurt timp după ce avionul în care acesta se afla a fost deviat pe Aeroportul din Minsk, pentru o presupusă alertă cu bombă.

Liderii europeni o critică dur pe Adina Vălean

Carl Bild, fostul ministru de Externe al Suediei și actual co-președinte al prestigiosului think-tank European Council on Foreign Relations, a fost primul care a criticat publicat mesajul Adinei Vălean: ”O veste bună pentru toată lumea? Serios? Pentru toată lumea?”, a scris el pe Twitter.

Și fostul ministru de Externe al Poloniei, actual europarlamentar, a reacționat la mesajul comisarului european.

Mă aștept să interziceți compania Belavia din spațiul aviatic european până când Raman Protasevici este eliberat. Avionul MIG-29 belarus a amenințat cetățenii europeni pentru a putea aresta ilegal un refugiat politic protejat de UE”, a scris Radek Sikorski.

”Să vă fie rușine”

Nici europarlamentarii nu au stat deoparte și s-au alăturat valului de critici, reacționând dur la postarea comisarului european.

Ce rușine absolută. Nicio mirare că UE este văzută drept slabă și fără coloană vertebrală. Un dictator a deturnat un avion civil, a răpit un jurnalist, și asta este ceea ce postează comisarul pentru Transporturi”, a scris europarlamentarul Raphael Glucksmann (Franța).

Este un mesaj rușinos din partea unui comisar. Subminați coerența reacției UE la un act de terorism comis de Belarus și la deturnarea ilegală a unui pasager și a unui zbor Schengen între două state UE. Să vă fie rușine. UE trebuie să acționeze pentru a proteja drepturile omului”, a scris Niinisto pe Twitter.