Adio METROURI noi de la Alstom în 2024! Punerea lor în circulație se AMÂNĂ din nou, pentru 2025

Publicat: 18 09. 2024, 12:33
Actualizat: 18 09. 2024, 12:50

Nici în 2024 nu vom vedea în circulație noile trenuri de metrou produse de Alstom în Brazilia, spun oficialii Metrorex. Din cele 13 garnituri câte trebuie livrate, în București au ajuns doar două, care ar avea probleme, și nu pot fi puse, deocamdată, în circulație.

Contractul Metrorex cu cei de la Alstom (Franța) pentru livrarea celor 13 garnituri de metrou produse în Brazilia este unul tot mai greoi.

Alstom a întârziat extrem de mult livrarea acestor trenuri, astfel că nici în 2024 nu vom avea în circulație noile garnituri.

„În conformitate cu cele mai recente date transmise de Furnizorul Alstom Transport SA, punerea în funcțiune a primului tren de metrou se estimează a se realiza în trimestrul I, 2025”, arată răspunsul Metrorex, la solicitarea Economedia.

În august, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a atenționat public compania Alstom, pentru întârzierea celor 13 rame de metrou.

La rândul său, Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, declara recent că producătorul francez Alstom are de plată penalităţi de 24 milioane de euro pentru întârzierile înregistrate la livrarea garniturilor de metrou care trebuiau să circule pe Magistrala 5.

Inginerii Metrorex au refuzat prerecepția metroului Alstom

Mai mult, se pare că problemele ar pleca direct din fabrica din Brazilia.

Gândul a dezvăluit recent faptul că inginerii Metrorex care s-au deplasat în America de Sud ar fi depistat o serie de probleme la garnitura cu numărul 5.

„Inginerii noștri care s-au deplasat în Brazilia au raportat o serie de deficiențe în cadrul testelor pentru recepția preliminară. Prereceția a fost așadar refuzată, și evident, și livrarea”, au declarat surse Metrorex, în exclusivitate pentru Gândul.

Într-un raport cu observații la testele efectuate în cadrul Recepției preliminare, inginerii români au notat „Nu este ok” la următoarele capitole:

  • Control uși;
  • Strunjire roți;
  • Detecție obstacole – „ușile nu efectuează cele trei cicluri de închidere- deschidere”;
  • Curenți slabi;
  • Iluminare la interior;
  • Frâna de parcare;
  • Frâna de urgență.

Capitolele unde s-a semnalat „ok” sunt:

  • Producție aer;
  • Frâna de serviciu;
  • Flux aer.

Primul metrou Alstom adus în România nu are nici acum rodajul făcut

În ceea ce privește garniturile care sunt deja „garate” în depoul de la Berceni, Gândul a publicat în ultima perioadă o serie de articole în care a dezvăluit faptul că trenul „Giurgiu” are probleme atunci când este introdus la rețeaua de curent.

Adus din Brazilia la sfârșitul lunii aprilie, primul tren livrat de Alstom nu fost încă introdus în rodaj. Adică să i se facă un test de 10.000 de kilometri înainte să fie introdus în circulație.

În aceste condiții, intrarea noilor garnituri în circulație este incertă.

Anul acesta ar trebui să se livreze 10 din totalul de 13 garnituri prevăzute în contractul cu Alstom. Noile trenuri ar trebui introduse pe Magistrala Drumul Taberei. Tot acolo trebuie făcut și rodajul lor.

Gândul a dezvăluit recent că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri.

Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou, care vor fi introduse pe Magistrala 5.

Contract de peste 100 de milioane de euro

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro.

Contractul dintre Alstom și Metrorex poate fi extins cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului. Valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

Caracteristicile noilor trenuri Alstom:

  • au caroserie din oţel inoxidabil;
  • 114 metri lungime şi 3 metri lăţime;
  • asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren;
  • fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală;
  • asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi;
  • au aer condiționat.

CITEȘTE ȘI:

„Giurgiu”, noul METROU Alstom produs în Brazilia, ar fi tras pe dreapta: „I-au sărit siguranțele, pe românește, când i-au dat power”

Mihai Barbu, președinte CA Metrorex: „Avem mai puține trenuri. Purtăm discuții dure cu cei de la Alstom”

Metroul bucureștean în 2024, marile obiective. Mihai Barbu, Metrorex: „Începem lucrările pentru Otopeni, așteptăm trenurile din Brazilia”

Salariul mediu net la metrou va depăși 7.400 de lei de la 1 noiembrie. Mihai Barbu, Metrorex: „Au avut loc 26 de runde de negocieri”