ADMITERE liceu 2023, etapa a doua. Anunțul Ministerului Educației cu privire la cei peste 1.600 de elevi, rămași nerepartizați
Ministerul Educaţiei urmează să publice, vineri, locurile rămase libere dupa prima etapă a repartizării computerizate a absolvenţilor clasei a VIII-a. După prima etapă, au rămas nerepartizaţi peste 1.600 de elevi. Cea de-a doua etapă a admiterii la liceu va avea loc în 11 august.
Potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educaţiei, vineri, urmează să fie publicată lista cu locurile rămase libere după prima etapă a repartizării computerizate.
Cererile de înscriere se vor depune în perioada 7- 9 august, iar repartizarea va avea loc în 11 august
- Pot participa la această etapă, pe lângă elevii nerepartizaţi la finalul primei etape, şi cei care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunţat, în scris, la locul ocupat;
- De asemenea, pot participa elevii care nu au participat la repartizarea computerizată din prima etapă, dar şi absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023-2024 şi care au participat la procesul de admitere, având medie de admitere, în anii precedenţi, dar nu au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ.
Potrivit datelor transmise de către Ministerul Educaţiei, după prima etapă de admitere peste 1.600 de elevi au rămas nerepartizaţi.