Adolescent „PLIMBAT” cu rucsascul între uși, de șoferul uni autobuz din Sibiu. Compania locală de transport în comun își cere scuze și face cercetări
Un adolescent a fost fotografiat, luni dimineață, în Sibiu circulând cu autobuzul, cu rucsacul prins în ușile autovehiculului.
„Eram în spatele autobuzului, în mașina mea și am rămas uimit de ce am văzut. Am vrut doar să trag un semnal de alarmă, că începe școala și am și eu copil care circulă cu transportul în comun”, a declarat pentru presa locală din Sibiu un martor care a făcut fotografia.
Din fericire, totul s-a încheiat fără a se înregistra victime, dar reprezentanții companiei de transport în comun din Sibiu au dispus o cercetare internă, convocând șoferul pentru a da explicații.
„În urma sesizării s-au efectuat verificările necesare și a fost identificat conducătorul auto în cauză. Acesta a fost convocat la sediul firmei pentru a da o notă explicativă, conform procedurilor interne. La finalul cercetării evenimentului reclamat se vor analiza concluziile și vor fi luate măsurile care se impun. Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm de faptul că depunem toate eforturile pentru ca transportul public să fie executat în cele mai bune condiții”, a declarat Raluca Racz, purtătorul de cuvânt al Tursib.
FOTO – Turnul Sfatului