Adrian Mititelu, despre zvonul conform căruia fiul său ar fi pierdut 1.000.000 de euro la ruletă: „Doamne, ce aberații!”

Publicat: 21 04. 2024, 12:04
Actualizat: 21 04. 2024, 12:27
Adrian Mititelu jr. (s) și tatăl său

Imediat ce s-a aflat că fiul lui Adrian Mititelu a fost internat în spital în urma unei intoxicații cu antidepresive, au apărut și primele zvonuri legate de cele întâmplate. În Craiova se vorbește că Adiță Mititelu ar fi luat medicamente pentru că ar fi pierdut o sumă colosală la ruletă, respectiv 1.000.000 de euro. Tatăl său a infirmat însă categoric aceste zvonuri.

Probleme mari în familia lui Adrian Mititelu după meciul cu Dinamo, în care formația din Bănie a egalat în prelungiri. Fiul său, Adiță, s-a supărat atât de tare în urma egalului de sâmbătă, încât a simțit nevoia să ia niște calmante. Tânărul a abuzat însă de medicamentele care ar fi trebuit să îl liniștească și a ajuns la spital, unde se află internat în acest moment.

Mititelu jr. a clacat psihic din cauza stresului cauzat de fotbal și a luat prea multe antidepresive: s-a intoxicat și a fost dus de urgență la spital, conform surselor ProSport.

Adrian Mititelu senior a vorbit pentru ProSport despre zvonurile care s-au răspândit în Craiova după ce lumea a aflat că fiul său ar fi ajuns la spital din cauza unei intoxicații cu antidepresive. Potrivit acestor zvonuri, Adiță Mititelu ar fi pierdut o sumă colosală la ruletă, respectiv 1.000.000 de euro.

Patronul FC U Craiova s-a arătat extrem de surprins de această ipoteză, catalogând aceste zvonuri drept ”aberații”.

„Doamne, ce aberații! Nebunii și elucubrații! Ai cuvântul meu că nu e nici vorbă de așa ceva!”, a declarat, pentru ProSport, Mititelu senior.

Adrian Mititelu a mai spus că fiul său nu joacă la ruletă, dar a recunoscut că acesta are o altă mare slăbiciune (CITIȚI MAI MULTE AICI)

CITEȘTE ȘI:

Adiță Mititelu, intoxicat cu medicamente! Fiul lui Adrian Mititelu a fost internat de urgență! Primele declarații

Adrian Mititelu, acuzat că a bătut un avocat pe străzile din Craiova. Cum se apără finanțatorul FCU (EXCLUSIV Pro Sport)