Prima pagină » Actualitate » Adrian Năstase, despre criza ”Rusia-Ucraina”: ”Întrebarea nu este dacă vom avea un conflict, ci când va începe acesta”

Adrian Năstase, despre criza ”Rusia-Ucraina”: ”Întrebarea nu este dacă vom avea un conflict, ci când va începe acesta”

Adrian Năstase, despre criza ”Rusia-Ucraina”: ”Întrebarea nu este dacă vom avea un conflict, ci când va începe acesta”
Adrian Năstase | FOTO: Bogdan Dănescu - Mediafax Foto

Criza de la granița dintre Rusia și Ucraina îngrijorează cu fiecare zi care trece, iar fostul premier Adrian Năstase consideră că întrebarea cea mai importantă nu este dacă va exista un război, ci când va începe acest conflict.

Avertismentul lui Adrian Năstase survine în contextul în care privirile întregii opinii mondiale sunt îndreptate către granița ucraineană, iar discuțiile care au avut loc în cadrul Consiliului NATO-Rusia nu au dus la niciun rezultat optimist.

Fostul premier al României a fost invitat la Antena 3, iar acesta a specificat – înaintea ședinței CSAT care are loc miercuri, 26 ianuarie – că se poate discuta despre ”cronica unui război anunțat”.

”Pare tot mai clar că întrebarea nu este dacă vom avea un conflict în legătură cu Ucraina, ci când va începe acesta. Dacă ar trebui să se respecte tradiţia Olimpică, am avea cronica unui război anunţat, peste o lună după ce s-ar termina Olimpiada de la Beijing, dar să nu uităm, Federaţia Rusă a încălcat această tradiţie şi în 2008 când a atacat Georgia, pe durata Jocurilor Olimpice de la Beijing, dar şi atunci când a anexat Crimeea pe durata Jocurilor Olimpice de la Soci”, a precizat Adrian Năstase, potrivit sursei citate.

”În ceea ce priveşte acţiunea noastră (n.red. – a României), în mod evident nu este vorba de implicarea într-un război fizic în Ucraina, participarea la operaţiuni militare, dar este vorba de felul în care, practic, se poate crea un efect de descurajare suficient de puternic – alături de planul de sancţiuni de aproximativ 50 de miliarde de dolari, gândit ca să pedepsească Rusia dacă va ataca Ucraina”

Adrian Năstase

”Războiul psihologic şi tehnologic a început deja”

Adrian Năstase a mai spus, în timpul intervenției sale, că există realitatea incontestabilă conform căreia a început deja războiul psihologic și tehnologic, chiar dacă operațiunile militare efective nu au fost declanșate.

Pe de altă parte, Adrian Năstase vede Occidentul într-o etapă destul de ”delicată”, existând o ”dezbinare” alimentată, spre exemplu, de ”reacțiile Germaniei”, dar și de recenta decizie luată de președintele Croației.

”Pe de altă parte, este evident în momentul de faţă, chiar dacă nu au început operaţiile militare, războiul psihologic şi tehnologic a început deja, iar o concluzie destul de pesimistă este aceea că Occidentul e, totuşi, destul de dezbinat. Mă refer la reacţiile Germaniei, dar şi la recenta decizie a preşedintelui Croaţiei, care anunţa că nu va participa cu trupe la efectivele NATO în condiţiile în care ar începe un conflict în Ucraina”, a explicat Adrian Năstase.


Citește și:

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și