Adrian Severin și-a lansat o carte la BNR, cu sprijinul lui Mugur Isărescu. Care este legătura dintre cei doi
Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită, și-a publicat recent o carte la Editura Academiei Române, cu ajutorul guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Volumul a fost lansat, zilele trecute, chiar la sediul BNR.
Isărescu are o legătură apropiată cu Severin, după cum notează presa. Severin, fost europarlamentar, a fost condamnat la închisoare după ce a acceptat să ia mită în perioada în care se afla în funcție la Bruxelles. Momentul a fost la acea vreme chiar filmat de către jurnaliști. Acesta a stat doi ani la închisoare pentru fapta sa.
Fost ministru de Externe, Adrian Severin a devenit, în pofida cazierului, coordonatorul unor tratate de drept apărute la Editura Academiei Române cu acceptul lui Mugur Isărescu. Isărescu este Președintele secției de Științe Economice din Academia Română, după cum informează newsweek.ro.
„Ieri, 7 decembrie 2022, la sediul și în găzduirea BNR, în colaborare cu Editura Universul Juridic, a avut loc o sesiune de dezbateri științifice, a doua din ciclul pus sub titlul general «Educație, lege, drept, dreptate». În acest cadru a fost prezentat / lansat al treilea volum (literele F-Î) al Enciclopediei Juridice Române. Am avut onoarea să coordonez realizarea acestor volume (care însumează aproape 2500 de pagini) împreună cu nume ilustre ale științei dreptului românesc, precum cel al profesorilor Corneliu Bârsan și Nicolae Volonciu.
Organizând și găzduind reuniunea, BNR și-a dovedit și respectat menirea de instituție națională responsabilă nu numai pentru elaborarea politicii monetare a statului român, ci și pentru dezvoltarea sentimentului național și a identității culturale naționale, a cărei expresie normativă este sistemul național de drept (inclusiv dreptul bancar). Uniformizarea dreptului în cadrul UE, dar nu numai, nu va putea înlătura diversitatea identităților juridice naționale (păstrată cu precădere în domeniul dreptului constituțional). Aceasta trebuie întreținută și cultivată întrucât în Europa nu ne vom putea uni decât delimitându-ne precis.
În mesajul său, academicianul Mugur Isărescu, în dubla calitate de Guvernator al BNR și de președinte al Secției de științe economice, juridice și sociologie a Academiei române, a subliniat că Enciclopedia Juridică Română este «un proiect național sprijinit de Academia română», a cărui realizare «se cuvine a primi o recunoaștere pe măsură». Nu pot decât spera că Academia îi va oferi, cu mijloacele de care dispune, această recunoaștere”, scrie Adrian Severin.
„În pofida acestor fapte penale, care ar fi trebuit să îl șteargă pe Severin din agenda publică, fostul ministru de externe a ajuns coordonatorul unor tratate de drept apărute la Editura Academiei Române cu acceptul lui Mugur Isărescu”, scrie sursa citată.
Potrivit surselor Newsweek România, Adrian Severin a coordonat volumele de drept din închisoare.
Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită și trafic de influență
Pe 16 noiembrie 2016, Adrian Severin a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. Adrian Severin, eliberat condiționat la începutul lui 2019, a formulat o contestație în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestație respinsă de instanță.
Adrian Severin a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația că, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la publicația britanică „The Sunday Times”, care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, și votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care aceștia pretindeau că o susțin, pe de altă parte.