Prima pagină » Actualitate » Adrian Tudora, director ELCEN: „În momentul în care temperatura de afară va scădea drastic, sigur vom resimți cu toții un șoc. La ger, și presiunea gazului scade” | VIDEO EXCLUSIV

Adrian Tudora, director ELCEN: „În momentul în care temperatura de afară va scădea drastic, sigur vom resimți cu toții un șoc. La ger, și presiunea gazului scade” | VIDEO EXCLUSIV

Adrian Tudora, director general al Electrocentrale București (ELCEN) a declarat, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că în cazul în care temperaturile scad foarte mult în București, vor fi probleme cu presiunea la gaze, iar „toți vom resimți un șoc”.

Porivit lui Adrian Tudora, livrarea căldurii în București în această iarnă va depinde, în mare măsură, de temperaturile de afară.

„Dacă iarna este cum a fost și iernile trecute, să zicem ca în ultimii 5-6 ani, cred că nu vor fi probleme. În momentul în care temperatura de afară va scădea drastic, sigur vom resimți cu toții un șoc, în sensul că, de regulă, la geruri și la temperaturi scăzute, și presiunea gazului scade, și Bucureștiul este cam în capăt de rețea. Bucureștiul a resimțit întotdeauna, într-un fel sau altul, o scădere a temperaturii, prin scăderea presiunii gazelor.

Este posibil să apară și variații de genul acesta (…) Este posibil să fie temperaturi de livrare poate mai mici decât ar fi normal. Să zicem că este o speculație la momentul acesta”, a declarat Adrian Tudora în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

„Cum creștem puțin presiunea, cum crapă țevile. Sunt pierderi de 2.300 de tone pe oră”

Adrian Tudora, director general ELCEN, a mai declarat, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în momentul în care în marile centrale din Capitală crește presiunea pentru livrarea agentului termic, rețeaua cedează, și așa apar avariile care îi lasă pe bucureșteni fără apă și căldură.

Potrivit lui Adrian Tudora, presiunea pentru livrarea energiei termice se modifică de la an la an, din cauza faptului că rețeaua este foarte veche.

„Rețeaua de termoficare cedează, într-adevăr, pentru că este învechită, iar ca să facem o comparație cu ce se întâmpla acum 10 ani, presiunea cu care pleacă apa din CET-uri este la un nivel de patru-cinci ori mai mic. De ce? Pentru că la presiuni mai mari, rețeaua nu știe să suporte. Cum creștem puțin presiunea, cum crapă rețeaua de termoficare”, a declarat Adrian Tudora în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și