Aeronava care trebuia să îi aducă pe cei 41 de români care au reușit să plece din Gaza s-a defectat. Ce măsuri a luat MApN
Aeronava trimisă de autoritățile române la Cairo pentru a-i aduce în țară pe cei 41 de cetățeni români evacuați din Fâșia Gaza s-a defectat.
Aeronava, un Spartan, a decolat sâmbătă dimineața de la Baza 90, din Otopeni.
Cei 41 de români au trecut joi punctul de frontieră Rafah și așteptau ca statul român să-i aducă înapoi în țară.
O aeronavă cu piese de schimb a fost trimisă în Egipt
Incidentul a fost recunoscut și de Ministerul Apărării Naționale (MApN), care a anunțat că o altă aeronavă a plecat din România spre Cairo, pentru a duce piesele necesare pentru repararea avionului, întrucât în Egipt acestea nu au fost găsite.
„Ca urmare a faptului că echipa tehnică de la bordul aeronavei C-130 Hercules de la Cairo nu a reușit procurarea pe plan local a piesei de schimb pentru remedierea defecțiunii raportate, o aeronavă C-27J Spartan a decolat în urmă cu scurt timp, în jurul orei 18.50, de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Cairo, pentru a transporta materialele necesare. Cele două aeronave militare vor decola de la Cairo imediat după remedierea defecțiunii aeronavei Hercules, estimarea sosirii pasagerilor la Otopeni fiind în jurul orei 3, mâine dimineață”, a transmis Biroul de Presă al MApN.
Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza vor porni spre România cu un zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe. „Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza vor porni spre România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale”, transmitea MAE.
Alți 107 români se află, în continuare în Gaza, la punctul de frontieră Rafah și așteaptă ca Egiptul să deschidă din nou punctul de trecere, pentru ca și ei să ajungă în Egipt și mai apoi în România.
Sursa foto: Profimedia
Vă recomandăm să citiți și: