Aeroportul Oradea se modernizează. A fost semnat contractul care vizează extinderea terminalului de pasageri

Publicat: 29 12. 2022, 17:46
Actualizat: 29 12. 2022, 17:57

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi – pe Facebook – semnarea unui contract care vizează extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Oradea și care este finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

FOTO grafic – Facebook.com/grindeanusorin

„Aeroportul Internațional Oradea dispune de acum de banii necesari pentru extinderea terminalului de pasageri! Contractul de finanțare are o valoare de 212,84 milioane lei cu TVA (POIM) care a fost semnat astăzi de Ministerul Transporturilor va permite acestui aeroport să aducă o serie de modernizări până la sfârșitul anului viitor”, a scris Sorin Grindeanu pe rețeaua de socializare.

FOTO grafic – Facebook.com/grindeanusorin

Potrivit acestuia, lucrările vizează construcția unui corp adiacent pentru plecări Schengen și non-Schengen, extinderea drumurilor de acces, extinderea parcării de scurtă durată și achiziționarea unor echipamente pentru degivrarea aeronavelor.

FOTO grafic – Facebook.com/grindeanusorin