Prima pagină » Actualitate » After school din Bucureşti, închis de către inspectorii ANPC. Au găsit mizerie, mâncare expirată, dar și multe alte nereguli. Cât plăteau părinții pentru asemenea lucruri

After school din Bucureşti, închis de către inspectorii ANPC. Au găsit mizerie, mâncare expirată, dar și multe alte nereguli. Cât plăteau părinții pentru asemenea lucruri

After school din Bucureşti, închis de către inspectorii ANPC. Au găsit mizerie, mâncare expirată, dar și multe alte nereguli. Cât plăteau părinții pentru asemenea lucruri

Un after school din București a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce inspectorii ANPC au găsit mizerie și produse expirate, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară.

De asemenea, a fost sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, after school-ul închis temporar este Asociaţia Elmali /Mini Club Dumbo Kids (after school), din Sectorul 2 al Capitalei. Inspectorii ANPC au făcut acest control în urma unei sesizări primite de la unul dintre părinţi.

”Nu putem accepta condamnarea copiilor la riscuri greu de evaluat, atunci când părinţii doresc sau sunt nevoiţi să îşi lase micuţii în grija altora. Pentru toate cele constatate, am anunţat organele de poliţie şi vom depune inclusiv sesizare penală. Vă vorbeşte acum părintele Horia Constantinescu, nu comisarul sau preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: nu cred că există, astăzi, sancţiune sau condamnare care să poată face suficient de multă dreptate, într-o astfel de situaţie. Aştept mesajele dumneavoastră pe WhatsApp, la 0745999111, cu poze sau orice alt detaliu, nu pentru a depune sesizări, ci pentru a mă informa referitor la situaţiile similare acesteia!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Care sunt abaterile găsite de echipa de control:

  •  funcţionarea blocului alimentar fără autorizaţie sanitar-veterinară pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în cadrul After School;
  • utilizarea, ca materii prime a unor produse alimentară cu data limită de consum depaşită; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate şi deteriorate, cu rugină la baza frigiderului, cu chedere depreciate, cu acumulări de impurităţi;
  • depozitarea, în acelaşi spaţiu de frig, a diverse produse alimentare: lactate, ouă, mezeluri, fără o delimitare fizică a acestora; derularea activităţii într-un spaţiu deteriorat sau neigienizat, tavanul cu zone de igrasie, cu exfoliere a vopselei, pavimentul murdar în zona bancurilor de pregătire a preparatelor, cu zone rupte, cu acumulări de impurităţi.
  • lipseau zonele de spălare a vaselor şi veselei, dar şi pentru pregătirea preliminară a materiilor prime, recipientele produselor alimentare erau depozitate direct pe paviment,
  • în spaţiul de desfăşurare a activităţii culinare, alături de alte recipiente cu resturi alimentare, erau folosite produse alimentare, care prezentau în interiorul recipientului colonii de mucegai și erau utilizate ustensile de bucătărie neprofesionale,
  • sala de mese era amplasată în acelaşi spaţiu unde aveau loc activităţi didactice,
  • activitatea didactică se desfăşura într-un spaţiu deteriorat şi neigienizat: cu calorifere cu impurităţi, cu rugină, cu tavan cu zone de culoare neagră, cu igrasie, în spaţiu existând un miros înţepător, cu zona de trafic a unităţii murdară, cu ciobituri ale pavimentului şi scări din material lemnos, cu deprecieri.

ANPC a anunțat că au fost date amenzi în valoare de 22.000 de lei și că au fost oprite de la comercializare produsele neconforme, dar a fost întreruptă temporar activitatea unităţii până la remedierea deficienţelor.

Cât plăteau părinții pe lună

Pe site-ul after school-ului închid de ANPC, se arată prețul pe care îl plăteau părinții pentru ca cei mici să fie îngrijiți în acea unitate.

Așadar, pentru programul scurt, de la 8.00 la 12.00, prețul era de 1150 de lei pe lună, pentru programul mediu – 8.00 – 13.30 – 1350 de lei pe lună, iar pentru programul lung – 8.00-18.00, tariful era de 1800 de lei pe lună.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun