Agenția Națională Antidrog: Consumul de DROGURI poate fi redus la nivel rezonabil. Ținta prioritară pe timpul verii, festivalurile

Publicat: 11 07. 2024, 16:46
Actualizat: 11 07. 2024, 16:50

Agenția Națională Antidrog raportează nu mai puțin de 8.400 activități de prevenire a consumului de droguri desfășurate, în semestrul I 2024. Peste 300.000 de persoane au beneficiat de activitățile preventiv-informative desfășurate, în semestrul I 2024, la nivel național, ale specialiștilor ANA. Prioritar, pe perioada verii sunt ținta numărul unu sunt festivalurile, unde consumul de stupefiante este inevitabil, dar poate fi redus la nivel rezonabil, cu consecințe cât mai mici.

În primul semestru al anului 2024, activitatea Agenției Naționale Antidrog (ANA) s-a materializat atât în coordonarea, evaluarea şi monitorizarea, la nivel naţional, a politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, cât şi în dezvoltarea, promovarea şi implementarea, în mod unitar, integrat şi continuu, a răspunsului din domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, informează ANA.

”Drive Clean, ”Safe Festival”, campanii țintă

Astfel, în ceea ce privește domeniul prevenirii consumului de droguri, în semestrul I 2024, specialiștii antidrog au desfășurat 8.400 activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar, familial şi în comunitate, dar și activități punctuale de informare, educare și conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, de care au beneficiat peste 300.000 de persoane: preșcolari, elevi, studenți, cadre didactice, părinți, asistenți maternali, copii instituționalizați, specialiști în asistență socială, personal medical, consumatori și foști consumatori de alcool și droguri, comunitățile locale, în general.

“Drogurile sunt peste tot, atât în viața reală cât și în mediul online, pot afecta pe oricine, indiferent de vârstă, statut social și de cele mai multe ori, sunt substanțe sintetice, create în laborator, care pot da dependență de la prima doză.
În perioada estivală, specialiștii antidrog desfășoară o serie de activități de prevenire a consumului de droguri în comunitate.
Aceste acțiuni preventive au la bază indicatori europeni și se circumscriu campaniei de informare ”Safe Festival”, în cadrul căreia a fost creată o secțiune ce poate fi accesată pe site-ul instituției, www.ana.gov.ro”, declară exclusiv pentru Gândul comisar-șef de poliție Ramona Dabija, directorul Agenției Naționale Antidrog.

Activitățile de prevenire a consumului de droguri, care includ intervenții structurate pentru fiecare categorie de vârstă, s-au realizat unitar, la nivel national, în școală, familie și comunitate, în cadrul a 9 proiecte și campanii naționale, precum și în cadrul a 23 de proiecte și campanii locale.

Ca exemple de bune practici în domeniul prevenirii consumului de droguri, amintim campaniile ”DRIVE CLEAN”, ”SAFE FESTIVAL”, ”Supradoză de visuri spulberate”, proiectele ”SAFE SPACE”, “EDUCAȚIE PENTRU SIGURANȚĂ” și activitățile de tip „ŞCOALA PĂRINŢILOR”.

Totodată, specialiștii antidrog au desfășurat activități de informare și prevenire cu privire la efectele consumului de droguri în cadrul evenimentelor cu public numeros – festivaluri, concerte, zilele orașelor, evenimente sportive etc., dar și, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în zonele aglomerate de agrement și stațiunile turistice, de care au beneficiat 72.319 de persoane.

Consiliere și suport pentru dependenți

În primul semestru al anului 2024, Agenția Națională Antidrog a continuat asigurarea furnizării de servicii de asistenţă integrată pentru persoanele consumatoare de droguri, prin rețeaua teritorială formată din 47 de Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA), prin cele 3 Programe de Asistență Integrată a Adicțiilor (PAIA) din municipiul Bucureşti și prin Programul de Asistență Mobilă, pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate la nivelul centrelor de reţinere și arestare preventivă din București. În perioada analizată, au beneficiat de serviciile oferite de specialiștii antidrog, 1.542 persoane consumatoare de droguri.

În perioada de referință, au fost emise, prin intermediul Sistemului european de avertizare rapidă privind drogurile sintetice, 17 notificări la nivel european şi 12 notificări pentru noi substanţe identificate pe teritoriul naţional.

Medicamentele „otrăvite”

Totodată, la recomandarea specialiștilor din cadrul Grupul de avertizare timpurie privind noile substanțe și amestecuri de substanțe cu efect psihoactiv apărute pe piață operaționalizat la nivelul ANA, a fost realizat proiectul de modificare al Legii nr. 339/ 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor stupefiante și psihotrope  având ca obiectiv introducerea sub control național al medicamentelor care conțin tramadol, zopiclonă și cinolazepam.

În domeniul precursorilor de droguri, în primele 6 luni ale anului 2024, peste 80 de operatori cu precursori au desfășurat în mod curent operațiuni intracomunitare și extracomunitare, fiind titulari ai drepturilor de desfășurare de operațiuni cu precursori, prin acordarea de licențe și alte tipuri de drepturi de către Agenția Națională Antidrog.

În vederea aplicării unitare la nivel național a politicilor europene în domeniul precursorilor Agenția utilizează sistemul e-precursori – un sistem informatic integrat cu rol multiplu: colaborare interinstituțională, platformă de comunicare cu societatea civilă și bază națională de date în domeniu. Prin intermediul sistemului, s-a realizat tranziția la comunicarea electronică pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor operatorilor cu precursori: acordarea de drepturi către 296 operatori și schimb de date cu societatea civilă.

În primul semestru al anului 2024, s-au derulat 62 de sesiuni de formare, de care au beneficiat 1559 de persoane, atât din rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât și din cadrul instituțiilor partenere. De asemenea, au fost organizate 5 stagii de practică organizate în cadrul instituției, cu peste 90 de studenți beneficiari.

Festivalurile, următoare prioritate ANA

Important de menționat este faptul că, în primul semestru al anului 2024, au fost realizate demersuri inovatoare în domeniu:

  • deschiderea centrului antidrog SAFE SPACE, în cadrul Mall Grand Arena – primul program de consiliere gratuit și confidențial dedicat 100% copiilor și adolescenților la risc de consum sau care traversează perioade dificile, dar și părinților care doresc sprijin de specialitate. Până în prezent, 95 de copii și 82 de părinți/reprezentanți legal au beneficiat, la nivel național, de ședințe de consiliere psihologică individuală și de grup;
  • realizarea platformei #FiiLiber – https://fiiliber.rau.ro/ – de către studenții Universității Româno-Americane, sub îndrumarea experților ANA, care include o componentă de informare, o componentă de consiliere și o componentă de prevenire destinată copiilor, adolescenților și tinerilor;
  • lansarea, în cadrul proiectului DepreHUB, a unei linii telefonice adresate persoanelor consumatoare de droguri sau aparținătorilor acestora, prin intermediul căreia se oferă consiliere psihologică 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Prioritatea Agenției Naționale Antidrog pentru perioada următoare se referă la intensificarea activităților de prevenire pe întreaga perioadă a sezonului estival, în tabere școlare sau școli de vară, în stațiunile turistice, precum și în cadrul evenimentelor publice și festivalurilor.

Citiți și: ANA oferă ajutor gratuit copiilor dependenți de stupefiante. Cum ne învață specialiștii antidrog să ne învingem frica față de instituții